Homepage  / Galerie foto

Ștefan Bănică a adus magia Crăciunului la Sala Palatului

Ștefan Bănică a adus magia Crăciunului la Sala Palatului

de Redactia Tvmania

Stefan Banica a susținut pe 11, 12, 13 si 14 decembrie, pentru al 13-lea an consecutiv, tradiționalele sale concerte de Crăciun la Sala Palatului.

Daca initial au fost anuntate doua concerte, la cererea publicului s-a mai adaugat un concert pe 14 decembrie, iar pe 11 decembrie, primul concert din seria show-urilor de Crăciun din acest an, a fost unul pentru cetățenii sectorului 3, la inițiativa Centrului Cultural „Casa Artelor ” & Primăria Sectorului 3.

„E o mare bucurie pentru mine sa susțin pentru al 13-alea an la rand concertele de Crăciun, la Sala Palatului, dar și o mare responsabilitate. S-a creat o adevărată tradiție și e o onoare sa văd săli pline seara de seara, cu un public divers, care acopera mai multe generații, de la copii, adolescenți,  tineri, pana la părinți și bunici.

La concertele de Crăciun nu vin doar oameni din București, ci și din alte orașe sau colturi indepartate de tara. Sau chiar romani care vin din afara tarii special pentru concertul de Craciun, care își fixează concediul în funcție de perioada concertelor. Le mulțumesc tuturor!

Pe 24 decembrie va aducem în dar, de Moș Crăciun, concertul televizat, la Antena 1, de la ora 22:30. Va doresc tuturor sărbători fericite, sănătate, pace în suflet și un an nou mai bun!” – a declarat Stefan Banica.

Invitații din acest an au fost Monica Anghel, Delia Matache, Nicolae Botgros & orchestra Lăutarii din Chisinau. De asemenea, Stefan Banica a avut si un invitat din tanara generatie, un baiat de doar 19 ani, pe care l-a descoperit in auditiile de la X Factor: Isidor Cobzariu, beatboxer. Stefan Banica a creat astfel un moment cu totul inedit, hitul „Cum am ajuns sa te iubesc”, cunoscut ca duet Stefan Banica Senior – Stefan Banica Jr, fiind, de aceasta data, reinterpretat a capella, adica doar din voci, fara acompaniament instrumental.

Din playlist-ul concertelor de Craciun nu puteau lipsi hiturile semnate de Stefan Banica, atat de asteptate de public de fiecare data: „Doar un Craciun cu tine”, „S-o facem lata”, „Toata lumea danseaza”, „Doar o data-i Craciunul”, „Alerg printre stele”, „Noaptea de Craciun”, dar si cantece pe care Stefan Banica nu le-a mai cantat pana acum: un tribut adus trupei „The Beatles” prin interpretarea piesei „I saw her standing there” sau binecunoscutul cantec al lui John Lennon, „Happy Christmas (war is over)”, insa cu un versuri adaptate in limba romana, piesa care a fost cantata alaturi de Corul de Copii Radio.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton