In doar jumatate de an, „Acces direct” a ajuns sa se bata de la egal la egal, in audiente, cu „Happy Hour”, principalul concurent din segmentul sau orar. Care e secretul?
„Secretul” tine de noutatea formatului si de consecventa cu care am aplicat strategia initiala. Varietatea subiectelor, incapatanarea noastra de a le urmari pana la capat, materialele video explozive, transmisiile live din toata tara, scandalurile bine puse in pagina, exclusivitatile numeroase, lansarea unor personaje controversate, anchetele deseori foarte dure, ajutorul dat multor romani aflati in suferinta ne-au adus repede intr-o pozitie de frunte. „Acces direct” este, in acest moment, cea mai interactiva emisiune din Romania. Jumatate din temele abordate ne sunt furnizate de telespectatori! Numarul de telefon al redactiei, 021.9222, a ajuns atat de cunoscut incat oamenii chiar si cand vor sa sune la informatii CFR sau la companiile de taxi, gresesc si ne contacteaza tot pe noi!
Controversele din jurul show-ului tau se leaga de unele „vedete” de calitate indoielnica pe care le inviti in platou. E un compromis pentru audienta?
Pentru a reusi intr-o lupta cu un concurent care se consolidase timp de multi ani, a trebuit sa punem in practica o strategie de crestere rapida. Pe langa temele noastre obisnuite, am cautat sa descoperim si sa lansam personaje cu sanse mari de a provoca, de a starni controverse. Asta a socat. Subiectele erau si ele foarte puternice in sine, starneau emotii. Personajele, insa, au fost imediat adoptate de toata presa, intr-o forma sau alta. Sexi Braileanca, Alexandra-eleva porno, piticul-porno, baba-porno, Fernando de la Caransebes, Alex si Alexandra, homosexualii casatoriti si altii, au devenit, datorita exhibitionismului lor incredibil, personaje de pe prima pagina a ziarelor. „Murdar”, ar spune unii! Eficient, spun datele de audienta. Nu doar acesti indivizi au urcat, insa, emisiunea in top. Ambalajul si povestile bune au facut din „Acces direct” ceea ce este astazi. In momentul in care am atins impactul si notorietatea dorite, am redus la maximum numarul aparitiilor caricaturale.
Mai multe personaje „lansate” de Dan Diaconescu la OTV, de exemplu, sunt acum omniprezente la televiziunile mari, printre care si Antena 1…
In afara de Magda Ciumac, sincer, nu cunosc nici un alt personaj care sa fi fost lansat de Dan Diaconescu si care sa fi fost „imprumutat” intr-o forma sau alta de televiziunile mari. Luis Lazarus s-a folosit de Dan Diaconescu in aceeasi masura in care s-a intamplat si invers. Ambii au profitat, o perioada, de colaborarea lor. Lazarus a emigrat, totusi, intr-o lume mai buna. In ceea ce ma priveste, m-am amuzat, recent, citind un interviu de-al lui Dan Diaconescu, in care isi asuma unele dintre personajele lansate de noi, ceea ce, pe undeva, ne convine, pentru ca mai reduce dintr-o anumita presiune exercitata de grupul contestatarilor.
de Alex Bala