Obișnuiți cu atmosfera de pe scenă, cu vibe-ul oamenilor care le admiră munca, Amna și Piticu au acceptat să intre în competiția Stand-Up Revolution ca să poată face o comparație reală între experiențe. Cei doi i-au ținut pe jar pe jurați în timpul momentelor de stand-up, însă, și după ce seria de glume s-a încheiat.
În vreme ce vedeta le-a lansat juraților o provocare muzicală, artistul le-a făcut un dans surpriză. Poantele lor, reacțiile pe care le-au avut Teo, Vio, Costel, Maria Popovici și Dan Badea, însă, și cum s-au descurcat ceilalți concurenți, telespectatorii pot afla vineri seară, de la 20:30, pe Antena 1 și pe AntenaPLAY.
Amna și-a făcut numărul de stand-up cu mult entuziasm și încredere. În materialul său au fost glume despre femei, bărbați, însă, a avut și autoironie.
„Să trecem peste formalități, că, vorba aia, n-am timp! Știți cum se spune: «Prieteni, prieteni, da’ brânza e pe barter». (…) Indiferent ce credeți, femeile au nevoie de foarte puțin ca să fie fericite, pe cuvântul meu! Eu stau într-o amărâtă de garsonieră, are de 350 mp și nu-mi trebuie mai mult. (…). Mulți văd femeile ca pe niște trofee și, la prima vedere, pare ceva jignitor așa, dar nu știu de ce! Că, dacă ești trofeu, înseamnă că la tine a ajuns fix doar câștigătorul!“, a spus cântăreața în timp ce se afla pe scena Stand-Up Revolution.
La un moment dat, Amna i-a provocat pe cei cinci jurați să cânte împreună cu ea o melodie pentru copii. „Nu am cântat «Rățuștele mele», dar, pe sfârșit, m-am amuzat foarte tare cu versiunea aia rap. Foarte, foarte mișto!“, a subliniat Teo. Cum s-au descurat Vio, Costel, Maria Popovici și Dan Badea cu ritmul piesei, descoperiți în cadrul episodului de vineri seara, difuzat la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
Piticu, pe numele real Ionuț Dumitru, le-a făcut un mic roast juraților de la Stand-Up Revolution, însă, a avut și multe glume despre copilăria lui și cum a descoperit pasiunea pentru dans.
„M-am uitat la primul sezon și mi-am dat seama că stand-up-ul la noi, la români, are foarte multe în comun cu sportul la români! Toată lumea se pricepe la sport, dar, cel mai puțini îl practică. La fel e și la stand-up, doar că invers! La noi nimeni nu se pricepe la stand-up, dar, toată lumea o face! Evident, persoanele de față se exclud! Adică, eu!“, a glumit artistul.
În timp ce se afla încă pe scenă, Piticu a fost roast-uit de câțiva tineri din public… spre uimirea juraților, care au fost luați total prin surprindere!
„La început, am crezut că a înnebunit publicul nostru“, a mărturisit Dan Badea, iar Costel a completat: „Bă, stai, e clar! Are echipă, dau un ping- pong, foarte mișto!“. De fapt, acei tineri erau elevii de la școala de dans a artistului. Ei au urcat alături de profesorul lor și, pe melodia aleasă dinainte, au executat o coregrafie impresionantă.
Piticu l-a provocat pe Costel să facă o schemă de breakdance, iar rezultatul a stârnit hohote de râs.
În cadrul episodului cinci Stand-Up Revolution vor performa și: Andreea Curea, Florin Gheorghe, Mirel Popinciuc, Petrică Iștoc și Radu Giurcă. Momentele lor integrale, dezbaterile juraților, verdictul publicului și celelalte surprize petrecute în cea mai nouă ediție, telespectatorii le pot afla urmărind show-ul vineri seara, de la 20:30, pe Antena 1 și AntenaPLAY.