Modifica setarile cookie
Homepage  / Timp liber

Stagiunea continuă la Sala Radio, prin concerte transmise live pe calea undelor (P)

de Redactia Tvmania

În condițiile în care evenimentele culturale în București au fost din nou suspendate în contextul pandemiei, Orchestrele și Corurile Radio România vor aduce muzica de calitate în casele spectatorilor, pe calea undelor. Conform deciziei Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU) începând din data de 7 octombrie 2020 au fost anulate toate evenimentele cu public programate la Sala Radio, pe o perioadă nedeterminată. 

Începând de miercuri, 14 octombrie, stagiunea recent deschisă la Sala Radio va continua prin concerte transmise în direct  pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

  

Miercuri 14 octombrie (ora 19.00), primul eveniment ce se va derula la Sala Radio fără public și va fi transmis live pe posturile de radio este recitalul prezentat de ansamblul Violoncelissimo, condus de apreciatul violoncelist român MARIN CAZACU, din care fac parte și muzicieni din orchestrele radio.

 Repertoriul serii este unul foarte variat; printre lucrările de care vă veți bucura, într-o nouă interpretare inedită, se numără: Bolero-ul – Ravel, Oblivion și Libertango – Piazzolla, Bohemian Rhapsody  – Freddie Mercury, dar și creații semnate de Saint-Saëns,  Händel sau Fauré.    

Ansamblul Violoncelissimo a fost aplaudat în recitaluri prezentate în țară, dar și la Luxemburg, Bruxelles, Istanbul, Washington etc. 

Joi, 15 octombrie (ora 19.00), sub titlul ”ROMANIAN HITS”, câteva dintre cele mai apreciate hit-uri românești de pop-rock sau folk vor fi prezentate publicului într-o nouă versiune inedită, cu sonorități de jazz! 

Șlagăre adorate de-a lungul timpului, de la ”Trurli” (Vasile V. Vasilache) la ”Vine o zi” (Holograf) sau de la ”Cântec de leagăn” (Horia Moculescu) la ”Vine o vreme” (Direcția 5) și ”Țara lui Pește” (Vunk) ș.a., acum reorchestrate, dau prilejul unor frumoase pasaje muzicale de improvizație. Aranjamentele muzicale ale pieselor sunt semnate de George Natsis.

Pe scena Sălii Radio vor urca Sebastian Burneci – trompetă, Paolo Profeti – saxofon alto, sopran, Cătălin Milea – saxofon tenor, Florian Radu – trombon, George Natsis – pian, Adrian Flautistu – contrabas, Laurențiu Zmău – baterie și Adrian Cojocaru – percuție.

”ROMANIAN HITS” este un proiect 100% de muzică românească, inițiat în contextul Centenarului Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. 

Vineri, 16 octombrie (ora 19.00), Orchestra Națională Radio prezintă, în direct la Radio România Muzical și Radio România Cultural, o seară  Beethoven/Mozart. 

Sub bagheta dirijorului NICOLAE MOLDOVEANU, în contextul anului internațional Beethoven ce marchează 250 de ani de la nașterea marelui compozitor, în prima parte a serii veți asculta Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră, în interpretarea solistică a pianistului HORIA MIHAIL. La doar 25 de ani, tânărul Beethoven interpreta el însuși lucrarea sa la premiera absolută de la Viena (din 1795). Evenimentul era de altfel și debutul public al artistului, stabilit recent în capitala imperiului, după plecarea din natalul Bonn. 

În continuarea concertului de la Sala Radio veți asculta o creație semnată de Mozart. După succesul imens pe care îl avusese la Praga ”Nunta lui Figaro”, Mozart a fost invitat aici, prilej pentru a-și prezenta o nouă creație – Simfonia nr. 38, supranumită după numele capitalei Boemiei, unde a avut loc prima interpretare a acestei creații mozartiene. 

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro. 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te