Ce sport practică Ștefan Floroaica
Ștefan Floroaica, concurentul de la Asia Express, este campion în lumea Jiu-jitsu-ului brazilian. Cu o carieră sportivă impresionantă, actorul a reușit să cucerească titluri naționale și internaționale în acest sport de contact. Ștefan Floroaica practică Jiu-jitsu de patru ani, demonstrând o dedicare și o pasiune extraordinară pentru această disciplină.
Potrivit a1.ro, în noiembrie 2024, Ștefan Floroaica, actorul care l-a interpretat pe Petru în „Lia – Soția soțului meu”, a obținut medalii de aur și argint la o competiție internațională în Dublin, reprezentând cu mândrie România. Succesul său a fost celebrat de iubita sa, Sânziana Negru, care a împărtășit pe Instagram: „Acum vreo 2 ani, am strâmbat puțin din nas când mi-a zis că nu putem să ne vedem că are antrenament la jiu-jitsu. Mai apoi am strâmbat din nas când mi-a zis să renunțăm la covorul din sufragerie, că să punem o saltea pe care să se antreneze. Și-mi plăcea covorul ăla. Iar în timp am început să strâmb din nas numai la faptul că nu se lipește și de mine disciplina și determinarea lui. Aur și argint pentru România”.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8
Într-un interviu pe YouTube, Ștefan Floroaica a vorbit despre beneficiile practicării acestui sport: „Sportul ăsta mi-a dat încredere, mă simt sigur pe mine. Înainte nu știam că dacă intru într-o încăpere, dacă se întâmplă ceva eu nu știu ce să fac. În schimb acum… simt că eu sunt stăpân pe mine orice s-ar întâmpla. E o cultură foarte mișto, nu e despre bătaie, ci despre comunitate.”
La Campionatul Național de Brazilian Jiu-Jitsu din Deva, în 2022, Ștefan Floroaica a demonstrat o determinare ieșită din comun. După ce a obținut argintul la categoria sa, s-a înscris la o categorie superioară, reușind să câștige aurul. El a explicat: „Am pierdut primul meci în categoria mea, am luat locul 2 și apoi m-am înscris la categoria Open, unde s-au băgat toți ceilalți câștigători de la celelalte categorii, inclusiv cel care m-a învins și i-am bătut pe fiecare dominant ca să spun așa.”
În prezent, Ștefan Floroaica participă la emisiunea Asia Express 2025 alături de colegul său actor, Alexandru Ion.
Citește și: