Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Sportivii calificați la Olimpiada de la Londra vin la „România olimpică”

de Redactia Tvmania

Din 9 mai, telespectatorii TVR 1 vor face cunoştinţă cu sportivii români calificaţi să participe la Olimpiada de la Londra, în emisiunea „România olimpică”. Jurnalista TVR Alina Alexoi va prezenta toţi aceşti sportivi în emisiunea magazin de jumătate de oră, difuzată miercurea, de la ora 17.00.

„În România lor, faptele sunt mai presus de vorbe. În România lor, valorile sunt adevărate. În România lor, indiferent de nume şi statut, câştigi sau pierzi, o iei mereu de la capăt. România lor e mândria noastră. Pentru că România lor e plină de campioni”, a spus Alina Alexoi.

În prima ediţie „România olimpică”, Alina Alexoi va sta de vorbă cu sportivii Alina Dumitru (opt titluri europene la judo), Corina Căprioriu (medaliată cu aur la campionate europene şi mondiale – tot judo), Andreea Chiţu – foto – (campioană europeană de 8 ori la acelaşi sport) şi cu antrenorul coordonator al lotului olimpic feminin de judo
Florin Bercian.

A XXX-a ediţie a Jocurilor Olimpice se va desfăşura la Londra, Marea Britanie, în perioada 27 iulie – 12 august 2012. Londra va deveni astfel primul oraş din istoria modernă care organizează Jocurile Olimpice de vară pentru a treia oară, după cele din 1908 şi 1948.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te