Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Spice Girls au făcut show la ceremonia de închidere a JO

13 August 2012

Trupa Spice Girls s-a reunit, duminică, pentru ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Londra, unde au cântat fragmente din două dintre cele mai cunoscute piese ale lor.

Emma Bunton, Mel C, Victoria Beckham, Geri Halliwell şi Mel B au intrat pe stadion cu cinci taxiuri iniţial negre, care treptat s-au colorat. După ce au cântat melodia lor de debut, “Wannabe”, ele s-au urcat pe maşini şi au făcut turul stadionului, cântând “Spice up your Life”.

Cele cinci membre ale trupei au energizat publicul, care le-a aşteptat nerăbdător. Îmbrăcate în ţinute sexy, fetele Spice Girls au stârnit ropote de aplauze în timpul şi după momentul lor.

Formaţia creată în 1994 s-a bucurat de succes doi ani mai târziu, când single-ul “Wannabe” a ajuns pe primul loc în topurile din 30 de ţări. Doi ani mai târziu, Geri Halliwell a părăsit trupa. Cele patru membre rămase au încercat să ducă mai departe succesul trupei, dar nu au avut mare succes. În februarie 2001, Spice Girls s-au destrămat. În 2007, cântăreţele s-au reunit pentru o scurtă perioadă de timp, pentru turneul “Return of the Spice Girls”.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare