Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Soția lui Hugh Grant, Anna, apariție strălucitoare pe covorul roșu. Cum arată femeia care l-a făcut să renunțe la burlăcie la 58 de ani

de Ioana Maria,

Hugh Grant este ocupat cu promovarea celui mai recent film în care joacă, „Bridget Jones: Mad About The Boy”, în care o are parteneră pe Renee Zellweger. La premiera care a avut loc la Odeon Luxe Leicester Square din Londra, zilele trecute, șarmantul actor a fost însoțit de frumoasa sa soție, Anna Elisabet Eberstein.

Aceasta a fost una dintre rarele apariții publice ale cuplului, iar fotografii prezenți la eveniment au profitat de ocazie pentru a surprinde câteva cadre spectaculoase cu cei doi îndrăgostiți. Anna Elisabet Eberstein a captat toate privirile într-o rochie mini albă, care îi punea în evidență picioarele.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Povestea de iubire dintre Hugh Grant, eternul burlac de la Hollywood, și suedeza Anna Eberstein

În 2018, Hugh Grant și-a surprins fanii renunțând la lunga sa viață de burlac și căsătorindu-se cu producătoarea suedeză Anna Eberstein. Evenimentul a avut loc în cadrul unei ceremonii private la Chelsea Register Office din Londra, marcând o schimbare majoră în viața celebrului actor, scrie protv.ro.

La scurt timp după nuntă, starul din „Patru nunți și o înmormântare” a recunoscut deschis că ar fi trebuit să facă acest pas mai devreme. „Este foarte frumos, nu pot pretinde că nu este”, a dezvăluit el într-un interviu acordat Today. „Ar fi trebuit să o fac înainte. Sunt doar norocos. Am o soție minunată. O iubesc”.

Înainte de a-și uni destinele, Anna a adus pe lume trei copii împreună cu Hugh. Primul lor fiu, John Mungo, s-a născut în 2012, urmat de fiica lor, Lulu Danger, în 2015, și cea mai mică, Blue, în 2018.

Într-un interviu rar acordat pentru People, în același an, Hugh Grant a împărtășit experiența sa de tată: „A fost cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat vreodată. … Este pur și simplu minunat să ai toată acea dragoste în jur. Dintr-o dată iubești pe cineva mai mult decât pe tine însuți. Este ceva nemaiauzit în cazul meu. Iar ei te iubesc și totul este încântător”.

Cu ce se ocupă Anna Eberstein, soția lui Hugh Grant

Anna Eberstein, originară din Suedia, s-a remarcat ca producător de televiziune. Crescută în Suedia, Anna s-a mutat ulterior la Londra, orașul natal al soțului său, Hugh Grant. Ea a obținut un masterat în economie de la Universitatea Uppsala din Suedia în 2003 și a studiat, de asemenea, la Universitatea Lincoln Memorial din Tennessee.

După absolvire, Anna și-a început cariera profesionistă ca producător independent de televiziune. Ea a lucrat anterior ca producător de promoții pentru ESPN, unde era responsabilă pentru crearea de materiale video pentru marketing, publicitate și promoții în direct.

Una dintre primele apariții publice ale cuplului Grant-Eberstein a avut loc la French Open 2015, pe Stade Roland Garros din Paris.

Pe lângă activitatea sa în televiziune, Anna este și o antreprenoare talentată. În 2014, împreună cu verișoara sa Pia Tamm Hagno, a fondat brandul de șosete Ace & Me, demonstrând astfel și flerul său în afaceri.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te