Dintre cele trei farfurii sofisticate, chef Scărlătescu a fost cel care s-a evidențiat cu rețeta sa de tartă tatin cu caramel sărat, reușind astfel să îşi adjudece un nou avantaj pentru battle-urile sezonului 9: ”Pentru mine este un desert important. Îmi aduce aminte de copilărie, de bunica. Mă bucur că am câștigat”. Cartolina îi va aduce lui chef Scărlătescu posibilitatea să gătească alături de viitoarea sa echipă pe parcusul a jumătate de probă.
Tot duminică seară, noi concurenți au trecut prin presiunea de la bancul de lucru Chefi la cuțite, în speranța de a obține un pașaport de trecere în etapa următoare. Invitați speciali precum Feli Donose sau Gheorghe Vătafu, maestru cunoscut în arta culinară, au ajuns în fața juraților și au reușit să-i surprindă nu doar prin gustul preparatelor, cât și prin poveștile lor interesante. Cu o rețetă echilibrată din punct de vedere al gustului și plating-ului, Robert, un alt mic bucătar în vârsă de doar 10 ani a reușit să îi impresioneze pe jurați și mai ales pe cheful său preferatul, Florin Dumitrescu, adjudecând două cuțite.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
Sorin Bontea intră în grevă japoneză
Azi, de la 20:30, telespectatorii se pot bucura de o nouă ediție Chefi la cuțite, pe Antena 1. Lupta pentru amuletele sezonului 9 a iscat intrigi intre cei trei jurați, motiv pentru care chef Sorin Bontea este hotărât să adopte o nouă strategie în această seară: ”Gătesc bine, dar gătesc degeaba, pentru că nu câștig amulete. Azi m-am hotărât, mi-a ajuns! Sunt în grevă japoneză, orice am de gătit voi face salată. Vreau să termin proba în 10 minute. Am auzit că odihna e benefică”. Pe o temă care îi va scoate puțin din zona de confort, chefii se vor pune pe gătit pentru a adjudeca un nou avantaj valoros. Dacă chef Bontea va reuși sau nu să fie înduplecat de argumentele colegilor săi și să renunțe la ”greva de gătit”, dar și ce deznodământ va avea noul duel culinar dintre jurați, cei de acasă pot urmări diseară, de la 20:30.
Seara de luni îl va aduce în bucătăria show-ului culinar și pe Mircea Bărbulescu, stilist al chefilor și concurenților pe platoul Chefi la cuțite. Și pentru că vrea să îi impresioneze cu tot dinadinsul pe bunii săi prieteni, Mircea va pregăti câte o rețetă semnătură pentru fiecare dintre cei trei jurați: ”Nu știu care va fi reacția lor, dar sigur nu se vor aștepta! E felul meu de a le mulțumi pentru că îmi sunt prieteni și învăț de la ei tot timpul. Gătesc doar ce am învățat de la ei. Aș vrea din tot sufletul să își recunoască rețetele”, mărturisește acesta emoționat. Dacă își vor da seama chefii că în fiecare dintre cele trei farfurii stau chiar cele mai cunoscute rețete semnate de ei, dar și cum vor reacționa când vor afla cine le-a gătit rămâne de văzut în cea mai nouă ediție din sezonul 9 Chefi la cuțite, diseară, de la 20:30, pe Antena 1.