Homepage  / Vedete româneşti

Sore, în vacanță la Roma de ziua ei. Cine a însoțit-o. „Mulțumesc pentru surpriză”

Sore, în vacanță la Roma de ziua ei. Cine a însoțit-o. „Mulțumesc pentru surpriză”
9

de Roxana Mirea,

Sore a împlinit astăzi, 3 noiembrie 2023, frumoasa vârstă de 34 de ani. Artista și-a dorit să se sărbătorească într-un stil măreț, așa că de la prima oră a dimineții s-a urcat în avionul de Roma. Desigur, vedeta nu a mers în vacanță de una singură.

Sore a plecat la Roma de ziua ei 

Sore a împlinit vineri, 3 noiembrie 2023, frumoasa vârstă de 34 de ani, iar artista nu avea cum să lase o asemenea zi specială să treacă neobservată. Așadar, vedeta s-a decis ca anul acesta să petreacă într-un stil măreț, iar de la primele ore ale dimineții, a mers la aeroport și s-a urcat în avionul care a dus-o la Roma. Ei bine, nu vă imaginați că Sore a plecat în vacanță de una singură, mai ales de ziua ei. Vedeta a fost însoțită de prietenele sale. 

„Azi dimineață, la ora 5, cu fetele mele, asteptând avionul de Roma. Mulțumesc pentru surpriza de ziua mea”, a scris Sore pe Instagram.  

Sore și prietenele ei, așteptând să ajungă la Roma

Din nefericire, vremea din Roma n-a fost chiar prielnică din cauza ploii torențiale. După ce ploaia s-a oprit, iar soarele a ieșit din nori, Sore s-a putut bucura de un pahar de șampanie, pe străduțele superbe din Roma.  

Sore a plecat la Roma de ziua ei  (1)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

„La mulți ani mie! Hai să bem prosecco, să mâncăm paste și să trăim în stil italian pentru câteva zile. Vă mulțumesc tuturor pentru urări, deja am primit foarte multe! Sunteți minunați”, a scris Sore pe Instagram.

Sore, despre despărțirea de tatăl fiicei sale 

Sore a fost invitată în podcastul lui Jorge, unde a vorbit pentru prima dată despre despărțirea de tatăl fiicei sale, Mircea Julean.

Sore nu a dorit să ofere foarte multe detalii despre despărțirea de tatăl fiicei sale, însă a mărturisit că separarea a fost una amiabilă. 

Nu o să dau foarte multe detalii. Pot să spun că a fost o separare foarte frumoasă, în sensul că a fost în termeni OK. Despărțirea, ruperea sau ruperea, relația consumată și încheiată deja se terminase. Vreau să spun că n-am mai avut ce să sufăr pentru că dacă a fost ceva, deja fusese, trecuse. A fost o separare foarte OK pentru că am reușit să comunicăm foarte bine amândoi în momentul ăla și de atunci încoace suntem foarte echilibrați în creșterea lui Erin. Este realmente un tată extraordinar.(…) Eu m-am gândit foarte mult ce va înțelege Erin, peste ani și ani, și mi se pare că acum, la un an și jumătate după, pentru că noi am anunțat mai târziu decât momentul în care s-a întâmplat, Erin petrece mai mult timp cu amândoi decât se întâmpla înainte, are parte de mai multe activități, e mult mai dornică să facă lucruri când cu unul când cu celălalt. Simt că timpul pe care îl petrecem împreună este mult mai plin”, a povestit vedeta.  

sore-primele-declaratii-despre-despartirea-de-tatal-fiicei-sale.-este-pregatita-de-o-noua-relatie-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  3 / 9

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton