Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Sore_toate_fetele (3)

Sore a lansat videoclipul „Toate fetele”

21 June 2018

„Toate fetele”, noua piesă lansată de Sore, este un adevărat imn al fetelor şi a fost compusă în studiourile HaHaHa Production de Sore, Vlad Popescu şi Serban Cazan.

 

Melodia “Toate fetele” va ridica fetele la dans şi va celebra viaţa în toate formele ei, promite cântăreaţa: “Mi-am dorit o piesă pentru toate fetele, să le ridice la dans şi să le exprime gandurile. Noi toate ne dorim să fim apreciate şi puse pe primul loc, ne dorim atenţie, vrem să fim ascultate atunci când avem lucruri de povestit, vrem un umăr pe care să ne punem capul atunci când suntem obosite. Toate fetele îşi doresc să fie apreciate pentru ceea ce sunt, iar acum există şi melodia care să spună categoric lucrul acesta”.

Filmările pentru videoclip au început devreme. Sore a venit de la un concert din ţară direct la filmarea clipului: “Eu am venit la filmare de la un concert, după un drum de 10 ore, complet nedormită. Am filmat toată ziua pentru clip, dar şi pentru următoaroul clip. Faptul ca am fost cu fetele, mi-a dat exact energia de care aveam nevoie.” Mai mult, Sore şi-a invitat prietenele să ia parte la povestea clipului: “Cred că este importantă energia care se creează între prietene. Am vrut un clip în care toate fetele să cânte şi să se distreze la unison.”

Videoclipul a fost regizat de Ionuţ Trandafir, cu care artista a colaborat şi pentru clipurile pieselor “Dintr-o mie de femei” şi “Sărută-mă şi taci“. “Toate fetele” este cel de-al treilea single lansat anul acesta de Sore în care femeia are rolul principal. Primele două piese, “Dintr-o mie de femei” şi “Sărută-mă şi taci“, au adunat peste 6 milioane de vizualizări pe YouTube. De asemenea, artista a iniţiat şi o serie de interviuri inspiraţionale cu “Fete rebele”, disponibile pe propriul canal online.

 

Vedeţi aici videoclipul “Toate fetele”:

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare