Punțile dentare
Una dintre cele mai vechi și solicitate soluții protetice, date fiind costurile accesibile, sunt punțile dentare, lucrări de mai mulți dinți consecutivi realizate din compozit, ceramică sau zirconiu. Este o soluție eficientă în cazul persoanelor care se confruntă cu edentații majore, dar care dispun de dinți de o parte și de alta a acestora, care să servească drept legătură pentru cimentarea lucrării.
Coroanele dentare
Aceste lucrări imită întocmai coroana naturală a dinților, ca funcționalitate și aspect, și au nevoie de un pivot pentru a putea fi montată, un bont realizat prin șlefuirea dintelui afectat ori inserarea unei rădăcini artificiale. Realizate din ceramică sau zirconiu, acestea au un nivel ridicat de rezistență și se camuflează perfect, redând frumusețea zâmbetului natural.
Plăcile mobile
Pentru persoanele care au nevoie de o reabilitare completă a danturii, plăcile mobile sunt o soluție de compromis pe termen scurt prin care pot recăpăta funcția dinților, însă cu prețul unui disconfort continuu. Din acest considerent, deși este o soluție avantajoasă din punct de vedere financiar, se recomandă utilizarea acesteia doar ca măsură temporară.
Implanturile dentare
Evoluția medicinei dentare a condus la apariția unor dinți artificiali care îi imită perfect pe cei naturali din toate punctele de vedere. Implanturile dentare sunt rădăcini artificiale realizate din titan, ceramică sau zirconiu, care se inserează în os pentru a oferi suport coroanelor care urmează să fie montate pentru a reda armonia danturii. Implanturile sunt cea mai inovativă și durabilă soluție de reabilitare dentară, având o durată de viață de până la zeci de ani, în condiții optime de îngrijire. Nu provoacă disconfort și nu pot fi diferențiate de dinții naturali datorită faptului că imită perfect atât forma, cât și nuanța și transluciditatea acestora.
Există mai multe opțiuni de implanturi dentare pentru a se potrivi oricărei patologii și a asigura eficiență ridicată, fără probleme de biocompatibilitate. Medicul va stabili în funcție de starea ta de sănătate, de situația danturii, dar și de preferințele tale estetice și financiare ce tip de implant va folosi în așa fel încât să ai parte de un rezultat pe măsura așteptărilor din toate punctele de vedere.
Stabilește o programare acum
Cu cât amâni mai mult vizita la dentist, cu atât problemele se agravează și soluțiile de remediere devin din ce în ce mai puține și mai dificil de implementat. De aceea este important să faci o programare la medicul stomatolog încă din momentul în care observi primele semne de disconfort, iar dacă deja te confrunți cu unul sau mai mulți dinți lipsă, să stabilești o primă discuție pentru discutarea planului de tratament.
Fiecare caz este unic, ceea ce înseamnă că și etapele de reabilitare dentară diferă, în funcție de situația dinților, de starea generală de sănătate, de nivelul de toleranță la durere, dar și de posibilitățile materiale de care dispui, motiv pentru care la Implant Studio ai parte de soluții personalizate, adaptate nivelului și bugetului tău, în așa fel încât să nu mai existe motive care să te facă să amâni acest pas!