Rapperul american a mai ajuns la închisoare în trecut pentru posesie de droguri şi de arme.
Poliţiştii orăşelului texan Sierra Blanca au fost alertaţi de unul dintre câinii lor, care a dat apoi peste un recipient cu mai multe ţigări de marijuana.
Deşi Snoop Dogg cumpără marijuana pe bază de reţetă în California, poliţia din Texas are o politică de toleranţă zero faţă de acest drog.
Cântăreţul a primit o citaţie pentru posesie de droguri şi a fost eliberat, dar riscă să petreacă 180 de zile în închisoare dacă va fi găsit vinovat.
Snoop Dogg spunea că este sincer cu cei trei copii ai săi în privinţa trecutului infracţional, pentru că prefera să afle de la el decât din alte părţi:
„Copiii mei ştiu cine sunt, le-am explicat ce am făcut, cât timp am petrecut în închisoare pentru că am vândut droguri. Am preferat să ştie de la mine, decât să caute pe internet sau să afle de la altcineva”.