Homepage  / Vedete

Smiley şi Bartoş lansează piesa “Cu fuioru” în prima semifinală „Românii au talent”

Smiley şi Bartoş lansează piesa “Cu fuioru” în prima semifinală „Românii au talent”

de Redactia Tvmania

În cele opt ediţii din cel de-al patrulea sezon "Românii au talent", telespectatorii Pro TV au auzit deseori expresia "Cu fuioru", expresie care marca momente amuzante.

„La un moment dat, în concurs a apărut o fetiţă care avea cu ea şi un fuior. Noi am întrebat-o la ce îl foloseşte şi pentru că era doar recuzită am rugat-o să îl lase în culise. Aşa a început toată nebunia. Am luat fuiorul cu noi în toate oraşele, la toate show-urile şi l-am folosit de câte ori a fost nevoie”, a povestit Smiley.

În prima semifinală live a show-ului „Românii au talent”, Smiley şi Pavel Bartoş lansează hit-ul „Cu fuioru”, piesă care va avea şi un videoclip. Filmările au avut loc într-un parc din capitală, iar fuiorul a avut un loc de cinste în echipa formată din Smiley, Bartoş şi cele trei ajutoare: Măciucă, Marinanu şi Vlăduţ.

„Am văzut că expresia asta a prins atât de bine la oameni, aşa că ne-am gândit să scoatem şi o piesă. A fost scrisă de gaşca de la Hahaha Production, iar versurile îi aparţin lui Florin Busuioc”, a mai spus Smiley.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton