Smiley, antrenorul de la „Vocea României”, și soția sa Gina Pistol, prezentatoarea „MasterChef”, au decis să înceapă anul 2025 cu o binemeritată vacanță tropicală, alegând ca destinație minunatul Bali. Împreună cu fiica lor Josephine, în vârstă de trei ani, aceștia se bucură de peisaje care îți taie răsuflarea și momente prețioase în familie.
Smiley și Gina Pistol încep anul 2025 cu o vacanță exotică alături de Josephine
Potrivit imaginilor distribuite pe rețelele sociale, aventura lor exotică se desfășoară sub razele calde ale soarelui balinez. O fotografie adorabilă cu micuța Josephine, surprinsă în aeroport trăgându-și tatăl de păr, a cucerit inimile fanilor și a primit numeroase aprecieri.
Smiley și Gina continuă să fie îndrăgiți de public pentru naturalețea și sinceritatea cu care își împărtășesc momentele din viața de zi cu zi, iar această vacanță nu face excepție.
De Revelion, Gina Pistol a postat și ea o fotografie prin care și-a emoționat urmăritorii: „La mulți ani! Dansul nostru în 3 a fost minunat în 2024! Abia așteptăm dansul din 2025! Vă dorim numai bine în noul an!”, a scris prezentatoarea MasterChef România.
„Noi pe 1 ianuarie 2025 plecăm în vacanță în Asia și stăm aproximativ două săptămâni. Dacă are cântare de Revelion, eu rămân acasă cu copilul. Nu pot să o țin toată noaptea trează. Sunt oameni care se bucură să îl vadă, să îl audă. După ce mai crește fiica, o să-l însoțim. De când am născut, de când am devenit părinți, în fiecare an el s-a dus, a avut cântări prin țară de Revelion, și eu rămâneam acasă cu copilul. O culcam pe fii-mea, mai stăteam puțin la televizor, îi dădeam mesaj lui Smiley după 12.00 noaptea și mă culcam și eu”, a declarat Gina Pistol înainte de Revelion potrivit Libertatea.
Gina Pistol și lista pentru Moș Crăciun. Ce și-a dorit fetița sa, Josephine
Gina Pistol a dezvăluit dorințele adorabile ale fiicei sale, Josephine, pentru Moș Crăciun. Micuța, în loc de jucării costisitoare, și-a exprimat o dorință simplă și dulce: o portocală și o carte de colorat. Gina povestește amuzată cum, deși au portocale în casă, fetița asociază acest fruct cu farmecul magic al Crăciunului, așa cum își amintește și ea din copilărie.
„O să râdeți… Josephine își dorește o portocală și o carte de colorat. Ca să înțelegeți, avem portocale și acum în casă, dar probabil i-am transmis că portocalele sunt speciale de Crăciun… pentru că asta ne doream noi atunci când eram mici.”, a mărturisit Gina Pistol în exclusivitate pentru TVmania.