Modifica setarile cookie
Homepage  / Muzică

Smiley se lasă „Purtat de vânt” și ajunge la Gina Pistol, în al treilea episod din serialul muzical „Mai mult de-o viață”

de Roxana Mirea,

Smiley se lasă „Purtat de vânt” în al treilea episod din serialul muzical „Mai mult de-o viață”, în care apare în premieră și Gina Pistol. După ce primele două episoade ale serialului, „Locul sfințește omul” și „Nu mai există dup-aia”, au spus povestea copilăriei fericite și a adolescenței tumultuoase a trei buni prieteni, „Purtat de vânt” aduce în prim plan lupta personajului principal de a păstra bucuria, simplitatea și esența vieții, dincolo de drumul succesului și al visului împlinit.

Smiley, despre  melodia „Purtat de vânt”

Jumate din mine ar merge doar pe drumul spre succes, dar cealaltă parte spune ce rost, dacă nu trăiesc?! Vreau să mă opresc din când în când, să mă simt ca-n prima zi pe Pământ, să mă bucur doar pentru că SUNT și apoi să mă las purtat de vânt”, spune refrenul piesei care rezumă nevoia de refugiu în universul propriu a personajului care se dăruiește mult celor din jur și drumului profesional.

Orice om ajunge în punctul în care realizează că viața este cu de toate și că e bine ca el să învețe să se împartă între profesie, indiferent care ar fi aceasta, și universul lui cu tot ceea ce este esențial: familie, prieteni, distracție, pasiuni, evadări. „Purtat de vânt” este strigătul interior al oricărui om împlinit profesional care tânjește după puțin timp pentru el și pentru ceea ce contează în viață. Este o gură de libertate într-o mare de „trebuie” care poate ajunge să ne înghită anii fără ca noi să-i mai trăim cu adevărat”, povestește Smiley.   

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Despre serialul muzical „Mai mult de-o viață”

„Purtat de vânt”, a treia din seria de 5 piese care stau la baza serialului muzical „Mai mult de-o viață”, este co-producție HaHaHa Production și Cat Music, are versurile compuse de Andrei Tiberiu Maria (Smiley) și Alexandru Stancu (JUNO), muzica semnată de Andrei Tiberiu Maria (Smiley), Alexandru Stancu (JUNO) și Vladimir Coman-Popescu și producția realizată de Vladimir Coman-Popescu.

Lansat episod cu episod pe canalul de YouTube al artistului Smiley, serialul muzical „Mai mult de-o viață”, compus din 5 episoade construite ca scurt-metraje care leagă muzical și cinematografic etapele unei povești de iubire fără sfârșit, are scenariul scris de Iulian Moga, regia poartă semnătura lui Kobzzon, muzica este compusă, produsă și înregistrată în studiourile HaHaHa Production, iar proiectul este co-producție HaHaHa Production și Cat Music.

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te