Printre invitaţii la avanpremieră s-au numărat o mulţime de vedete nerăbdătoare să înveţe noi vrăji şi să descopere secretul valizei fermecate. Andreea Marin, Adelina Pestriţu, Amalia Năstase, Ami, Claudia Pavel, Mircea Eremia, trupa Alb Negru, Simona Ţăranu, Dorian Boguţă şi Dima Trofin sunt doar câteva dintre celebrităţile care au urmărit filmul 3D în format Dolby Atmos.
Eddie Redmayne, câştigătorul Premiului Oscar, este magizoologul Newt Salamandă, personajul central al filmului regizat de acelaşi David Yates care a semnat ultimele patru ecranizări din franciza Harry Potter.
Anul 1926. Newt Salamandă tocmai a încheiat o expediţie de documentare în jurul lumii pentru realizarea unui eseu extraordinar despre creaturile magice. Ajuns la New York pentru o scurtă şi neînsemnată oprire, Newt face cunoştinţă cu Jacob care îi rătăceşte valiza magică, de unde evadează câteva animale fantastice. Incidentul ar putea provoca daune serioase atât în ţinutul magic, cât şi în cel pământean.
Din talentata distribuție care i s-a alăturat lui Redmayne în fața camerelor de filmat fac parte și Katherine Waterston, Dan Fogler, Alison Sudol, Ezra Miller, Samantha Morton, Jon Voight, Carmen Ejogo și Colin Farrell.
O producţie Warner Bros. Pictures, „Animale fantastice şi unde le poţi găsi” ajunge din 18 noiembrie în cinematografele din toată ţara în 3D, 4DX, Dolby Atmos şi IMAX.