Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Smiley a lansat videoclipul piesei „Domnu’ Smiley”

de Redactia Tvmania

Smiley a lansat cea de-a treia piesă nouă însoţită de un videoclip din maratonul de 10 confesiuni muzicale pe care şi-a propus să le facă în cadrul proiectului aniversar #Smiley10, Single-ul se numeşte “Domnu’ Smiley” şi are influneţe punk şi este o autoironie muzicală despre refrenul vieţii artistului în care oamenii îi cer politicos şi prietenos, la fiecare pas, să-şi facă o poză cu ei.

“Am constatat că, de ceva timp, oamenii mi se adresează cu „Domnu’Smiley”, poate pentru că am mai îmbătrânit sau cine ştie de ce şi mi se pare foarte amuzant cum încearcă să fie şi politicoşi, şi practici, şi prietenoşi în acelaşi timp spunându-mi direct “Domnu’ Smiley, stai un pic, fă o poză cu-ăsta mic”. Vă spun, ăsta e refrenul vieţii mele, îl trăiesc zilnic, e grozav şi m-am gândit să fac o piesă haioasă, în care să râd puţin de mine, că am devenit, după 10 ani de carieră solo, „Domnu’ Smiley””, a povestit prezentatorul de la „Românii au talent” (Pro TV). 

Înainte de „Domnu’ Smiley”, cântăreţul a mai lansat piesa-manifest “Flori de plastic”, cu primul videoclip din carieră sub forma unui scurtmetraj de animaţie, şi “De unde vii la ora asta?”, cu primul videoclip în care nu zâmbeşte.

Concertul aniverar „Smiley10” va avea loc pe 1 iunie la Arenele Romane.

Vedeţi aici videoclipul „Domnu’ Smiley”:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te