Noul serviciu de streaming SkyShowtime va fi lansat oficial pe 20 septembrie 2022, aducând pentru prima dată în casele europenilor oferta sa premium de divertisment exclusivist. Iată când ajunge și la noi în țară.
de Andra Stana,
Noul serviciu de streaming SkyShowtime va fi lansat oficial pe 20 septembrie 2022, aducând pentru prima dată în casele europenilor oferta sa premium de divertisment exclusivist. Iată când ajunge și la noi în țară.
SkyShowtime va fi lansat la jumătatea lui septembrie în Țările Nordice, urmând apoi lansări în Țările de Jos, în Iberia și în Europa Centrală și de Est. Serviciul de streaming oferă, în exclusivitate, filme Hollywoodiene și noi seriale produse de cele mari studiouri din lume.
În România, platforma SkyShowtime va deveni disponibilă până în primul trimestru al anului 2023.
Un joint-venture al Comcast (NASDAQ: CMCSA) – compania mamă a NBCUniversal și Sky – și Paramount Global (NASDAQ: PARA, PARAA), SkyShowtime va fi lansat în Danemarca, Finlanda, Norvegia și Suedia pe 20 septembrie, înainte de a se extinde în Olanda, în cursul acestui an, în trimestrul al patrulea. SkyShowtime își va continua extinderea în Spania, Portugalia, Andorra și Europa Centrală și de Est (Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Slovenia) în lunile următoare. Datele specifice de lansare și ofertele de preț vor fi anunțate în curând.
Cu mii de ore de divertisment de calitate, oferit de cele mai mari studiouri din lume, SkyShowtime va prezenta, în exclusivitate, filmele de cinema produse de Paramount Pictures și Universal Pictures, cele mai longevive studiouri americane care, împreună, însumează aproape 50% din încasările de la Hollywood.
Noua platformă va găzdui printre cele mai noi blockbustere, inclusiv Top Gun: Maverick, Jurassic World Dominion, Minions: The Rise of Gru, The Northman, Sing 2, Sonic the Hedgehog 2, The Lost City, Downton Abbey: A New Era, Nope, Belfast, Ambulance și The Bad Guys.
În plus, SkyShowtime oferă noi serii premium, producții pentru copii și familie și o selecție de titluri emblematice de la Universal Pictures, Paramount Pictures, Nickelodeon, DreamWorks Animation, Paramount+, SHOWTIME®, Sky Studios și Peacock. SkyShowtime va prezenta, de asemenea, producții locale, documentare și programe speciale de pe piețele sale.
În regiunile nordice, ca urmare a parteneriatului cu Paramount, SkyShowtime va înlocui Paramount+. Astfel, publicul va putea să urmărească conținutul favorit de pe Paramount+, cum ar fi Halo, Yellowstone, The Offer și Star Trek: Strange New Worlds, precum și SHOWTIME® originals Yellowjackets, Dexter: New Blood, Super Pumped: The Battle for Uber și The First Lady. Și, pentru prima dată, abonații vor avea acces la și mai multe seriale și filme premium, noi și exclusive, marca Universal Pictures, Sky Originals și NBCUniversal.
De la lansare, clienții pot viziona premierele serialelor-dramă SHOWTIME® American Gigolo, Sky Originals The Rising, The Fear Index, The Midwich Cuckoos și Law & Order Sezonul 21, oferit de platforma Peacock. Următoarele premiere vor include Yellowstone Sezonul 5, Pitch Perfect: Bumper in Berlin, Vampire Academy, seria SHOWTIME® Yellowjackets Sezonul 2 și Let The Right One In.
CEO-ul SkyShowtime, Monty Sarhan, a declarat: „Este timpul pentru SkyShowtime — următorul serviciu de streaming care va cuceri Europa. La doar câteva luni după ce a primit aprobarea completă de reglementare, SkyShowtime se va lansa oficial pe 20 septembrie 2022. Clienții noștri au acces exclusiv la cele mai recente seriale și premiere de filme de la studiourile noastre emblematice și de renume mondial. Așteptăm cu nerăbdare să împărtășim mai multe detalii despre datele de lansare pentru celelalte piețe și să aducem SkyShowtime în casele publicului din Europa.”
Directorul General Regional SkyShowtime pentru Europa de Nord, Henriette Skov, a declarat: „Suntem încântați să lansăm SkyShowtime în Țările Nordice și așteptăm cu nerăbdare să oferim clienților noștri cea mai bună selecție de seriale și filme globale într-un singur loc.”
Serviciul va fi disponibil prin intermediul aplicației SkyShowtime pe dispozitivele Apple iOS, tvOS, Android și prin intermediul site-ului: www.skyshowtime.com.