SkyShowtime 1 şi SkyShowtime 2 se lansează în România
SkyShowtime 1 şi SkyShowtime 2, două posturi TV dedicate iubitorilor de filme, urmează să se lanseze și în România. Cele două televiziuni sunt licenţiate în Suedia şi au notificat Consiliul Naţional al Audiovizualului cu privire la lansarea în România. Potrivit documentaţiei depuse la CNA, televiziunile vor mai fi disponibile şi în Suedia, Norvegia, Danemarca şi Finlanda, scrie paginademedia.ro.
SkyShowtime există deja în România de mai bine de un an, prin platforma de streaming cu acelaşi nume. SkyShowtime este o asociere a Comcast și Paramount Global, SkyShowtime și reunește programe de divertisment de la Hollywood și locale. Titluri precum Oppenheimer, seria Star Trek, seria Misiune Imposibilă, Darkest Hour şi Jurasic World se regăsesc pe platforma de streaming.
Cât costă abonamentul la SkyShowtime în România în 2024
Dacă în momentul lansării în România, abonamentul la SkyShowtime a fost de 3,99 euro, lucrurile urmează să se schimbe începând de anul acesta. Astfel, apare un nou abonament, cu reclame de această dată, iar cel standard va fi scumpit și va fi redenumit „Standard Plus”, scrie paginademedia.ro.
„Pentru cei care sunt membri actuali ai planului standard (care va fi redenumit în curând Standard Plus), vor rămâne membri ai planului respectiv, iar preţul lor lunar de abonament va fi de 5,99 euro începând cu 23 aprilie”, au explicat reprezentanţii SkyShowtime pentru Paginademedia.ro.
Cu alte cuvinte, abonamentul SkyShowtime Standard cu reclame va costa 3,99 de euro, atât cât este şi în prezent cel fără reclame. Acest abonament va fi disponibil din 23 aprilie 2024. Apoi, potrivit sursei citate, abonamentul standard cu reclame, pe un an, va fi 30,99 de euro.
Abonamentul SkyShowtime Plus, fără reclame, se va scumpi de la 3,99 de euro, la 5,99 de euro, tot din 23 aprilie. Standard Plus pe un an va fi 46,99 de euro.
Citește și: