Homepage  / Cinema

Sir Ian McKellen s-ar putea întoarce în rolul lui Gandalf în noile filme din franciza „Stăpânul inelelor”. Când încep filmările

Sir Ian McKellen s-ar putea întoarce în rolul lui Gandalf în noile filme din franciza „Stăpânul inelelor”. Când încep filmările
15

de Andreea Hentea,

„Mă întorc acum la voi, la schimbarea valului”, erau cuvintele nemuritoare rostite de vrăjitorul Gandalf cel Alb în „Stăpânul inelelor: Cele două turnuri” (2002), când se întorcea la prietenii săi din „Stăpânul inelelor: Frăția inelului” (2001).

Ian McKellen s-ar putea întoarce în rolul celebrului Gandalf

Se pare că Sir Ian McKellen chiar ar putea reveni la îndrăgitul său rol, al lui Gandalf, vrăjitorul creat de J.R.R. Tolkien, scrie deadline.com. Actorul britanic a dezvăluit recent că a fost abordat cu privire la apariția sa în noile filme din franciza „Stăpânul inelelor” / „Lord of the Rings”.

Ian McKellen a declarat pentru bigissue.com: „Entuziasmul față de «Stăpânul Inelelor» nu dă niciun semn că s-ar diminua… Nu vă pot spune mai mult decât atât. Tocmai mi s-a spus că vor fi mai multe filme (în noua serie – n.r.), că Gandalf va fi implicat și că se speră că eu îl voi juca”.

The Good Liar New York PremiereIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 15


Actorul în vârstă de 85 de ani încă se reface după căderea suferită la începutul verii pe scena londoneză, în timp ce juca în noua adaptare a piesei „Player Kings”, noua montare a lui Robert Icke a piesei shakespeariene „Henric al IV-lea, partea întâi și partea a doua” la Teatrul Noël Coward din West End. Ian McKellen a mai spus: „Când se va întâmpla? Nu știu. Care este scenariul? Nu e scris încă, dar ar fi bine să fie cât mai repede”.

Într-un alt interviu, acordat emisiunii TV „BBC Breakfast”, Ian McKellen a declarat că nu are de gând să se retragă din actorie. „Voi continua atâta timp cât picioarele, plămânii și mintea mea continuă să funcționeze”, a spus actorul, care își promovează noul film, „The Critic” (2023), în care a jucat alături de Gemma Arterton, Mark Strong și Lesley Manville.

Cine se va implica în următoarele filme

Studiourile Warner Bros. Discovery au anunțat, în luna mai, că Andy Serkis va regiza două noi filme din seria „Lord of the Rings”, în care va și juca, reluându-și rolul celebrului Gollum. Primul dintre acestea, intitulat „Lord of the Rings: The Hunt for Gollum”, va fi lansat în 2026.

Fran Walsh și Philippa Boyens, care au scris împreună scenariul trilogiei originale, urmează să scrie și scenariul viitoarelor filme, împreună cu Phoebe Gittins și Arty Papageorgiou („Lord of the Rings: The War of the Rohirrim”). Noile filme vor fi produse de Peter Jackson, regizorul faimoasei trilogii „Stăpânul inelelor” și a celor trei filme din seria „Hobbitul”.

Ian McKellen nu cedează

Ian McKellen a jucat rolul vrăjitorului Gandalf în toate filmele lui Peter Jackson, iar revenirea sa în franciză ar fi o reușită majoră pentru Andy Serkis.

În luna iunie, experimentatul actor și-a pierdut echilibrul pe scenă în timp ce juca rolul lui John Falstaff din „Player Kings”, dar a declarat pentru emisiunea „Today” de la BBC Radio 4 că și-a revenit fizic după incidentul în urma căruia s-a ales cu o fractură la încheietura mâinii. „Am însă niște reziduuri din punct de vedere emoțional cu care trebuie să mă descurc”, a explicat el. „În timp ce m-am împiedicat și am alunecat de pe scenă, mi-am spus: «Acesta este sfârșitul». Acestea au fost cuvintele din mintea mea și se pare că aș fi strigat și: «Am gâtul rupt, mor». Eu nu-mi amintesc să fi spus asta, dar se pare că s-au întâmplat multe în capul meu în timp ce corpul meu era în cădere”.

Ian McKellen a mai spus că ia o pauză pentru tot restul anului 2024, ceea ce înseamnă că ar putea reveni la actorie anul viitor, adică în momentul în care noile filme din seria „Stăpânul inelelor” vor începe producția.

Sursă foto: Hepta – Profimedia

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton