Vedetele Știrilor Kanal D, Christian Sabbagh, Simona Pătruleasa, Silvia Ioniță, Raluca Lăzăruț și Bianca Ioniță, se vor implica personal în această campanie si vă vor ține la curent permanent cu materiale documentate despre provocările zilnice prin care trec familiile care au copii cu autism și organizațiile neguvernamentale care sunt nevoite să se autosusțină pentru a oferi servicii pentru persoanele afectate de această tulburare.
„Nu putem sta nepăsători când știm ca acești copii au o șansă și că aceasta se poate pierde dacă nu acționăm cât mai repede. Sunt tată și pot să îmi imaginez prin ce trec acei părinți care își văd micuții într-un fel de prizonierat permanent. Se poate face ceva astfel încât acești copii să se integreze, să meargă la școală, să se joace cu cei de-o seama cu ei, să aibă o viață implinită și să devină independenți mai târziu, ca adulți”, a declarat Christian Sabbagh.
Copiii cu autism învaţă mult mai greu decât ceilalţi, care au o dezvoltare tipică, iar intervenţia, deci educaţia lor, trebuie să fie intensivă. Toate aceste servicii se fac cu răbdare şi de către oameni specializaţi, după un plan amănunțit, cu paşi mici şi măsurabili. Dar, dacă acum 20 de ani se considera că autismul este o boală incurabilă, acum intervenţiile funcţionează şi din ce în ce mai mulţi copii cu autism au şansa la o viaţă independentă.
“ Dincolo de terapia care poate da rezultate spectaculoase, copiii cu autism trebuie să meargă la școală, alături de cei de o vârstă cu ei. Pentru asta este nevoie de multă răbdare, de înțelegerea și de sustinerea adulților. Autismul nu este o boală, acești copii sunt minunați, au extraordinar de multe de oferit, sunt foarte inteligenți și au capacitatea sa devină persoane independente. Trebuie doar să le fim alături și să le dăm o șansă”, a declarat Simona Pătruleasa.