Simona Halep (31 de ani) a acordat un amplu interviu, la prima ei apariție publică după ce a fost suspendată pentru dopaj. Deși nu a mai jucat din august, ea a anunțat că nu renunță și vrea să revină în elita tenisului.
Simona Halep (31 de ani) a acordat un amplu interviu, la prima ei apariție publică după ce a fost suspendată pentru dopaj. Deși nu a mai jucat din august, ea a anunțat că nu renunță și vrea să revină în elita tenisului.
Implicată în scandalul dopajului cu roxadustat, Simona Halep încă așteaptă să fie judecată. Au trecut mai bine de șase luni de la incidentul care a zguduit din temelii lumea sportului, timp în care tenismena nu a oferit nicio declarație, suferind în tăcere, potrivit protv.ro.
În cadrul interviului pentru Tennis Majors, Simona a abordat în principal tema cazului de dopaj în care este implicată și a tergiversării judecării acestuia. Halep a vorbit însă și despre viitorul în tenis. Aceasta a decis să iasă în față și să spună lucrurilor pe nume, declarându-se victima „unei contaminări a unuia dintre suplimente alimentare” și susținând că nu a „consumat niciodată, în mod conştient, cel mai mic produs interzis”.
Roxadustatul, substanța pe care s-a constatat că ar fi luat-o Simona Halep, reprezintă o moleculă care stimulează producţia de globule roşii şi este utilizată de regulă în tratamentul anemiei legate de bolile de rinichi.
„O contaminare este atunci când cineva ia un supliment autorizat, dar compania care îl vinde face o greșeală și există o cantitate foarte mică de substanță care nu ar trebui să fie acolo. Nu m-am gândit niciodată că mă voi găsi implicată într-o asemenea poveste. Nu cer tratament special. Vreau doar să fiu judecată: cât mai trebuie să aştept? Am vrut să tac până când cazul va fi rezolvat. Nu am vrut să ies și să vorbesc pentru că a fost foarte emoționant. Și de fapt, așa cum am spus, nu m-am descurcat foarte bine. Dar acum simt nevoia să vorbesc cu voce tare suporterilor mei, fanilor mei și publicului, pentru că sunt sigură că ei chiar vor să știe de ce durează atât de mult și chiar am simțit nevoia să fac asta”, a spus Simona Halep pentru sursa menționată anterior.
Federația Internațională de Tenis (ITF) a refuzat să comenteze, până în acest moment, declarațiile oferite de Simona Halep în amplul interviu apărut joi în toată presa internațională, potrivit gsp.ro.
Chiar dacă Simona Halep a vorbit pe larg pe durata interviului despre poziția distantă adoptată de ITF în toată această perioadă, forul suprem din tenis a respins solicitarea celor de la Tennis Majors, platforma care a intervievat-o pe Halep, de a comenta afirmațiile româncei.
„ITF a spus că nu este în măsură să comenteze criticile lui Halep! De asemenea, ITIA (n.r. – Agenția Internațională de Integritate a Tenisului) a fost contactată pentru comentarii”, punctează cei de la The Guardian, care citează diverse pasaje din interviul acordat de Simona Halep pentru Tennis Majors.
„Am trimis dovezile mele la ITF, însă au fost respinse. Le-am comunicat în decembrie. După această respingere, singura modalitate de a-mi apăra drepturile a fost să cer să fiu audiată de o instanţă independentă pentru a-mi prezenta dovezile”, a afirmat Simona, în interviul-eveniment acordat site-ului al cărui co-fondator e chiar Patrick Mouratoglou.
Citește și