Simona Halep intenționează să se retragă definitiv din tenis
Simona Halep a acordat în urmă cu doar câteva zile un interviu. Sportiva a dezvăluit că se gândește din ce în ce mai des la posibilitatea de a se retrage complet din tenis, iar factorii care au determinat-o să ia acest lucru în considerare nu sunt deloc puțini.
„Mi-a fost dor un pic să joc. E o deplasare specială, la Cluj sunt mereu primită cu căldură. Bine că zborul este scurt. Corpul meu nu este chiar aşa în formă. M-a luat şi o răceală, aşa se întâmplă mereu, dar vreau să mă bucur de ce se întâmplă la Cluj. Nu ştiu ce va fi la acest turneu, sunt multe în capul meu, multe gânduri. Parcă merg la Fed Cup, suntem vreo şapte românce, cred că va fi o atsmoferă frumoasă. Va fi plăcut cu Ana Bogdan la dublu. Accidentarea îmi dă în continuare bătăi de cap. Nu ştiu dacă mi-e frică să forţez, dar când am dureri e greu să joc la nivel maxim. Foarte greu să ajung din nou ce am fost, a fost o perioadă lungă de pauză. Accidentarea pe care o am la genunchi este mult mai grea şi mult mai greu de revenit, dar vom vedea ce va fi. Viaţa merge înainte şi om vedea ce va fi.
În 2025 îmi doresc să fiu sănătoasă. Fed Cup este un capitol închis. Îmi trece foarte des prin cap să mă retrag. Am o vârstă, accidentări pe care nu pot să le mai refac, genunchiul nu se mai reface, mi-a fost recomandată o operaţie, dar e dificilă şi nu cred că o voi face. Om vedea ce va fi. Mereu am spus că tenisul nu este viaţa în totalitate, mai am multe dorinţe şi obiective după tenis. tot ce am făcut a fost extraordinar, poate că nici nu am visat să fiu numărul 1 şi să câştig două grand slamuri, am muncit pentru asta şi mă simt o jucătoare de tenis împlinită. Aş vrea să fac şi altceva, nu doar tenis, prima parte a vieţii a fost tenis, acum vreau să fac şi alte lucruri”, a declarat Simona Halep, conform Pro TV.
În ciuda suspendării din tenis în 2022 și a problemelor de sănătate ulterioare, averea Simonei Halep rămâne semnificativă, menținându-se în topul celor mai bogați români.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12
Simona Halep a dat lovitura în afaceri
Prin performanțele sale sportive și investițiile inteligente, Simona Halep și-a consolidat o poziție financiară solidă, devenind un exemplu de succes atât pe terenul de tenis, cât și în afaceri. Una dintre cele mai de succes jucătoare de tenis din România, ea a acumulat de-a lungul carierei sale o avere considerabilă, estimată între 48 și 52 de milioane de euro.
Pe lângă veniturile din tenis, Simona Halep a investit în domeniul imobiliar. În 2021, a inaugurat un hotel de patru stele în nordul stațiunii Mamaia, cu vedere la mare. În plus, ea deține un hotel și la munte, iar turiștii nu-i lipsesc.
Sursă foto: Instagram – Hepta
Citește și: