Silviu Biriș crede că românii exagerează cu pomenile
Silviu Biriș, actor al Teatrului Național și absolvent de Teologie, avertizează asupra exagerărilor pe care românii le fac la parastase, în special când vine vorba despre cantitățile excesive de colivă. El a subliniat importanța respectării acestor tradiții cu echilibru și simplitate, accentuând că pomenile pentru cei decedați ar trebui să aibă o semnificație spirituală, nu materială.
„Cultul morților în Biserica Ortodoxă Română are o vechime de peste 2000 de ani. Sfântul Vasile cel Mare este cel care a inițiat primele organizații filantropice, care purtau numele de Vasiliada, după numele lui. Păstrând tradiția creștină, Biserica Ortodoxă Română a continuat până în zilele noastre această rânduială. Pachetele cu mâncare, care se ofereau drept pomană având scopul de a ajuta pe cei flămânzi sau nevoiași. Practic, pomenile au rostul de a cultiva actul filantropic. Rostul parastasului și al colivei este cu totul altul. Ca o concluzie, milostenia trebuie făcută de fiecare dată, nu numai cu ocazia unei pomeniri a unei persoane decedate. O vorbă frumoasă spune că cine dă bani unui sărac îl împrumută, de fapt, pe Hristos. Dumnezeu nu rămâne niciodată dator”, a declarat Silviu Biriș, potrivit click.ro.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
Silviu Biriș, despre pachetele care se împart la pomeni
De asemenea, Silviu Biriș a precizat că românii ar trebui să fie mai atenție la ce conțin pachetele cu mâncare pe care le oferă pentru sufletul celor plecați dintre noi.
„În legătură cu pachetele care se fac la parastas sau la pomeniri, nu există un număr sau o dogmă care să-ți spună exact câte sau ce anume trebuie să conțină un pachet.
Trebuie să ținem cont că, în zilele de post, pachetul nu trebuie să aibă produse care conțin carne sau lapte ori derivate din lapte și ouă. Iar în privința conținutului pachetelor sau a numărului lor, exagerarea nu e bună. Sunt și cazuri excepționale, când oameni înstăriți oferă o masă caldă unui așezământ de bătrâni sau de copii instituționalizați”, menționează Silviu Biriș.
„Dacă tăticul a murit și alcoolic, nu trebuie să punem în pachete băutură”
Silviu Biriș atrage atenția asupra faptului că românii, uneori, împart alimente sau produse nepotrivite la parastase. El a criticat excesele din jurul acestor ritualuri și a subliniat importanța filantropiei autentice, sugerând că pachetele cu alimente ar trebui să ajungă la cei cu adevărat nevoiași. Actorul a făcut apel la o abordare mai simplă și semnificativă a pomenilor, axată pe recunoștință și spiritualitate, nu pe cantitate.
„Ca o observație personală, cred că de multe ori se exagerează cu cantitatea mare de colivă care se face de către oameni. O mare parte rămâne neîmpărțită și ori se strică, ori ne face… obezi. Pomenile fac legătura noastră cu lumea nevăzută către care sufletul celui decedat se îndreaptă. Pomenirea celor adormiți, la soroacele stabilite de biserică, ajută mult, ca și rugăciunea, la judecata lor particulară. Acum, dacă tăticu iubea băutura și a murit și alcoolic, nu trebuie să punem în pachetele pe care le împărțim pentru sufletul lui băutură și țigări, căci nu ajută, nici sufletului lui, nici celor care le consumă”, a mai declarat el.
Sursa foto: Facebook
Citește și: