Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale

Silvia Navarro va juca într-o nouă telenovelă, „La Candidata”

de Redactia Tvmania

La doar zece luni de când a devenit mama unui băieţel, pe nume Leon, actriţa Silvia Navarro (37 de ani) este pregătită să revină din nou pe micile ecrane. Producătoarea de la Televisa, Giselle González, i-a propus să fie protagonista telenovelei „La Candidata”, iar ea a acceptat încântată, mai ales că este vorba de o „adevărată provocare”.

În noul serial, Silvia va interpreta rolul unei femei puternice care este contra-candidata soţului ei în cursa pentru preşedinţie.

„Este un personaj complex, diferit de tot ce am jucat până acum”, a zis Silvia, citată de tvynovelas.com.

Actriţa, pe care aţi văzut-o, până nu de mult, în telenovela „Inima mea e a ta” la Happy Channel, de-abia aştepta să-şi reia activitatea: „Mi-e dor de atmosfera de pe platouri, de toată acea adrenalină. Iar acest proiect îmi va depăşi aşteptările”.

Până acum nu se ştie cine va fi partenerul Silviei, însă a fost vehiculat numele actorului Luis Roberto Guzmán („Spune-mi că eşti a mea!”).

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te