Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Silvia Navarro și Juan Soler au „Secrete din trecut”

18 January 2012

Din 23 ianuarie, de luni până vineri, de la 17.30, telespectatorii Acasă vor fi cuceriți de frumoasa poveste de iubire dintre Renata (Silvia Navarro) și Jerónimo (Juan Soler), care vor avea de înfruntat primejdii, intrigi și gelozii pentru a-și împlini împreună destinul.

Secrete din trecut' (Cuando me enamoro') este o telenovelă marca Televisa, care aduce pe micile ecrane o frumoasă poveste de iubire filmată în locații fermecătoare, o distribuție de excepție și o coloană muzicală interpretată de celebrul cântăreț spaniol, Enrique Iglesias, în duet cu dominicanul Juan Luis Guerra.

Silvia Navarro o interpretează pe Renata Álvarez Martínez, o femeie frumoasă și senzuală, care iubește viața, dansează și călărește caii la fel ca o amazoană. Renata ocupă o poziție de top în cadrul companiei pe care o deține familia sa, detestă nedreptatea și este o persoană determinată.

Juan Soler este Jerónimo Linares, un bărbat matur, inteligent, care pare a fi o persoană dură, dar în realitate este romantic și are un suflet nobil. Moartea fratelui său l-a îndârjit foarte tare și își dorește să-l răzbune cu orice preț.

Silvia Navarro și Juan Soler sunt buni prieteni

Silvia Navarro a povestit, într-un interviu, că Juan Soler este o companie minunată, amândoi înțelegându-se de minune pe întreaga durată a filmărilor:

Juan are un simț al umorului excelent, tot timpul este glumeț, râde mult și știe să se bucure de viață', cât despre personajul său, aceasta spune că: Renata Monterrubio este o femeie spontană și amuzantă, cred că ne asemănăm destul de mult'.

În adolescență, argentinianul Juan Soler și-a reprezentat timp de mai mulți ani țara natală la concursurile internaționale de rugby, după care a schimbat macazul către o cariera în actorie, însă pasiunea pentru sport nu a dispărut, practicând sporturi extreme atunci când timpul îi permite.

Utilizatorii site-ului Esmas au votat-o pe Silvia Navarro ca fiind preferata lor în cursa pentru cea mai bună actriță a ediției de anul trecut a Premiilor „Tv y Novelas'.

466_fotografias_cme_46029_resize

Picture 1 of 7

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare