Modifica setarile cookie
Homepage  / Advertorial

Siguranţa în unităţile de învăţământ

de Redactia Tvmania

Unităţile de învăţământ, indiferent dacă sunt private sau de stat, dacă vizează învăţământul preşcolar sau primesc cursanţi majori, necesită o monitorizare strictă şi foarte atentă. Siguranţa vizează locaţia şi bunurile existente, dar mai cu seamă, cursanţii şi cadrele didactice. Monitorizarea video este una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a producerii de incidente nedorite, fiind în acelaşi timp o manieră normală prin care se controlează activităţile care se desfăşoară în spaţiul respectiv, cât şi fluxul de persoane, scopul iniţial şi final fiind  cel al siguranţei tuturor celor care activează în perimetrul respectiv.

Sistemele de monitorizare video

Fie că este vorba de o instituţie privată sau de o unitate de stat, administratorul respectivei locaţii va trebui să găsească cea mai eficientă cale prin care consolidează siguranţa. Sistemele de monitorizare video vin ca o dublare şi întărire a personalului de pază  angajat, a cărui existenţă este absolut obligatorie pentru o intervenţie rapidă. Montarea unor camere de supraveghere şi vizionarea pe un monitor, în timp real, a tuturor zonelor din perimetrul respectiv, aduc un plus de siguranţă şi confort. Camerele video sunt destinate atât spaţiului interior, cât şi celui exterior, astfel că se va acopri tot perimetrul. 

Camerele video

Camerele video vor fi alese în funcţie de raza pe care trebuie să o atingă şi de rezoluţia imaginii. Camerele de exterior sunt caracterizate de durabilitate şi eficienţă, făcând faţă tuturor condiţiilor de mediu, de la umiditate excesivă, căldură şi frig, cât şi în faţa factorilor dăunători, precum particulele de praf sau fum. Este foarte important ca un sistem de supraveghere video să fie montat corect, să se aleagă componentele potrivite şi să se remedieze ori de câte ori este necesar. Improvizaţiile şi adaptările nepotrivite vor conduce în timp la deteriorarea sistemului, la distorsionarea imaginilor şi la defectarea totală.

Monitorul 

Orice imagine captată de o cameră de supraveghere, trebuie să aibă un suport pe care să poată fi vizionată, fie în timp real, fie înregistrat. Pentru o unitate de învăţământ, este indicată monitorizarea în timp real, pe cât mai multe monitoare, simultan, pe durata cursurilor şi a fluxului masiv în perimetru. Achiziţionarea calculatoarelor performante poate reprezenta un efort financiar substanţial, astfel că varianta calculatoarelor  refurbished este una care poate fi luată în consideraţie atunci când se montează sistemul de monitorizare. Calculatoare refurbished sunt exemplare  care nu pot fi catalogate ca făcând parte din categoria second-hand. În primul rând, aceste calculatoare nu sunt realizate din componente vechi, ci sunt modele cu o uzură foarte scurtă şi cu o stare de funcţionare foarte bună. Astfel, un calculator refurbished nu este nici nou, dar nici vechi, însă este perfect funcţional şi are design-ul iniţial integral. Sunt calculatoare care obţin acest statut în urma anumitor contexte, cum ar fi un supra-stoc, returnarea imediat după achiziţionare, participarea la expoziţii şi trârguri de profil sau predarea în urma incapacităţii de a mai plăti rata de leasing. Astfel, aceste calculatoare sunt catalogate ca fiind calitative, perfect funcţionale, intacte din punct de vedere tehnic, în perfectă concordanţă cu specificaţiile tehnice ale producătorului. A adopta această variantă, reprezintă un plus financiar, calculatoarele refurbished având preţuri mai mici faţă de un model nou din magazin. Categoria de modele existente, acoperă o gamă foarte largă, astfel că se pot procura calculatoare de ultimă generaţie, performante şi de calitate superioară. Cu o astfel de achiziţie, un sistem de monitorizare video va fi complet şi îşi va putea demonstra utilitate şi eficienţa pe o durată foarte lungă de timp.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te