Homepage  / Articole

“Şi caii sunt verzi pe pereţi” intră de azi la cinema

“Şi caii sunt verzi pe pereţi” intră de azi la cinema

de Redactia Tvmania

Cel mai recent film al lui Dan Chişu (care semnează regia şi scenariul) “Şi Caii sunt verzi pe pereţi” are premiera astăzi în cinematografele din Bucureşti. Din distribuţie fac parte, printre alţii, Adrian Titieni, Dragoş Bucur, Tudor Smoleanu, Ionuţ Vişan şi Cătălin Bordea. Oreste Teodorescu apare şi el în rolul unui şofer.

“Este o poveste despre iluzia de a te îmbogăţi în România. Într-o ţară în care poveştile izbitoare despre a câştiga bani uşor sunt peste tot, cineva crede că un astfel de lucru nu este doar posibil, dar este şi uşor realizabil.

Povestea urmează două destine: cel al unui cuplu de tineri, Marius şi Cosmina, care ar fi putut deveni bogaţi; iar celălalt urmăreşte povestea a doi adulţi, Tocitu şi Buzilă, care din cauza lipsei lor de cunoştinte atunci când vine vorba de tehnologia modernă, sunt păcăliţi de un spam primit pe e-mail, intră într-o loterie online falsă şi pierd toate economiile lor.

Poveştile se întâlnesc la sfârşit, când se pierde orice speranţă şi refuză singura lor şansă de a se îmbogăţi. În cele din urmă, ne dăm seama că iluzia de a deveni bogat pune oamenii obişnuiţi în situaţii extraordinare”, a declarat Dan Chişu, cel care semnează regia şi scenariul filmului.

“Şi caii sunt verzi pe pereţi” este al treilea lung-metraj al lui Dan Chişu, după “WebSiteStory” (2010) şi “Ursul” (2011).

Vedeţi aici trailer-ul filmului:

https://www.sicaiisuntverzipepereti.ro/#!home/mainPage

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton