Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Shonda Rhimes: „Anatomia lui Grey” nu ia sfârșit!

14 March 2012

Soarta „Anatomiei lui Grey' se decide în aceste zile, pentru că Shonda Rhimes, creatoarea seriei cu Ellen Pompeo și Patrick Dempsey în rolurile principale, creionează sfârșitul sezonului opt, dar și începutul sezonului cu numărul nouă, scrie uk.eonline.com.

Se pare că actorii și-au negociat deja contractele, dar Shonda Rhimes nu a vrut să divulge numele celor care pleacă sau rămân în continuare în distribuția serialului.

„A fost nevoie de mult efort. Nu am început niciodată un sezon fără să știu cum se va termina… Într-un mod ciudat, a fost un proces mult mai creativ, pentru că nu știam încotro mă îndrept', a declarat Shonda Rhimes.

Chiar dacă nu a fost făcută publică lista cu distribuția sezonului următor, creatoarea și producătoarea serialului a declarat:

„Orice ar fi, show-ul merge mai departe. Sper că vor participa toți actorii de până acum. Îi iubesc… Nu este niciun dubiu că serialul va mai continua cu încă un sezon. Întrebarea este cine va face parte din distribuție. Știu că vom merge mai departe fără o parte din actuala echipă', a spus Rhimes.

Creatoarea „Anatomiei lui Grey' a dezvăluit că nu i s-a dat voie să facă declarații suplimentare.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare