Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Shiloh, o nouă apariție strălucitoare pe covorul roșu. A reciclat una dintre rochiile Angelinei Jolie

de Roxana Mirea,

Shiloh, fiica de 15 ani a Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt, continuă să strălucească pe covorul roșu. Recent, a avut loc premiera din Marea Britanie a filmului „Eternals”, în care joacă mama ei. Multă lume este surprinsă de faptul că Shiloh a apărut îmbrăcată în rochie pentru a treia oară, având în vedere că, ani de-a lungului, în presă s-a scris că fiica celebrilor actori își dorește să fie băiat.

Shiloh Jolie-Pitt, o nouă apariție strălucitoare pe covorul roșu

În toate aparițiile sale publice, fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt era îmbrăcată doar în ținute băiețești, iar faptul că a apărut pe covorul roșu din nou îmbrăcată în rochie nu avea cum să treacă neobservat.

Miercuri, 27 octombrie, a avut loc premiera din Marea Britanie, la Londra, a filmului „Eternals”, în care joacă Angelina Jolie. Celebra actriță a fost însoțită de cinci dintre copiii ei. Și de data aceasta, Shiloh Jolie-Pitt a atras atenția nu doar prin faptul că a îmbrăcat o rochie, dar ci pentru că rochia respectivă reprezintă o versiune reînnoită a uneia dintre rochiile mamei ei.

Shiloh a apelat la garderoba mamei sale, iar rochia pe care a ales-o este cea pe care Angelina Jolie a purtat-o în timpul unei conferințe de promovare a filmului „Maleficent: Mistress of Evil”, în 2019. Desigur, adolescenta a modificat rochia Dior a Angelinei. A scurtat-o, în așa fel încât să îi vină până la genunchi.

Shiloh a arătat binedispusă, în timp ce era alături de Angelina Jolie și de frații ei: Zahara (16 ani) Vivienne (13 ani), Maddox (20 de ani) și Knox (13 ani). Celebra actriță a strălucit și ea pe covorul roșu, într-o ținută Valentino.  

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 12

Fiica Agelinei Jolie, Shiloh, pentru a treia oară în rochie

De asemenea, nu doar Shiloh a apelat la garderoba mamei sale. La premiera filmului „Eternals” din Los Angeles, de pe 18 octombrie, Zahara a purtat o rochie pe care Angelina a îmbrăcat-o la premiile Oscar din 2014.

Shiloh a debutat cu noul stil vestimentar atunci când i s-a alăturat mamei ei la premiera filmului din Los Angeles, unde a îmbrăcat o rochie drăguță, bej. La premiera filmului de la Roma, fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt a optat pentru o rochie neagră, pe care a purtat-o cu o pereche de teniși.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  6 / 12

Într-un interviu recent, Angelina Jolie a spus că copiii ei au acces deplin la garderoba ei.

„Sunt ceva de genul: „O, Doamne, poartă-l și poartă-l mai bine decât mine! Ia-l, e rândul tău”, a spus actrița, adăugând că nu este precum părinții care îi țin pe copii departe de dulapurile lor.

Sursa Foto: Hepta

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te