Actorul Shia LaBeouf cunoscut din pelicule precum „Fury” sau „Transformers” este acuzat de fosta sa parteneră, FKA Twigs de agresiune sexuală și fizică și abuz emoțional.
Actorul Shia LaBeouf cunoscut din pelicule precum „Fury” sau „Transformers” este acuzat de fosta sa parteneră, FKA Twigs de agresiune sexuală și fizică și abuz emoțional.
Artista, fosta logodnică a lui Robert Pattison, a intentat și un proces împotriva lui LaBeouf și a spus public problemele prin care a trecut.
„S-ar putea să vă surprindă să aflați că am fost într-o relație abuzivă din punct de vedere emoțional și fizic. A fost dificil pentru mine să procesez ce s-a întâmplat, în timp ce se întâmpla și după, pentru că nu am crezut că mi se va întâmpla vreodată așa ceva. De aceea am decis că este important pentru mine să vorbesc despre asta și să încerc să-i fac pe oameni să înțeleagă că atunci când ești sub controlul unui abuzator sau într-o relație intimă violentă, să pleci nu pare o opțiune sigură sau ușor de realizat.”
Cântăreața a recurs la justiție, astfel că acum există un proces în care Shia LaBeouf e acuzat de agresiuni, și a motivat în postarea onestă de pe Instagram motivele pentru care a făcut asta.
„Al doilea cel mai mare coșmar al meu este să fiu nevoită să spun lumii că sunt o supraviețuitoare a violenței domestice, dar cel mai mare coșmar e să nu spun nimănui, știind că aș fi putut să ajut măcar o persoană dezvăluindu-mi povestea.”
View this post on Instagram
În urma dezvăluirilor făcute de FKA Twigs, o altă artistă, Sia, a făcut, la rândul ei, mărturisiri. Conform declarațiilor acesteia, Shia LaBeouf e acuzat că ar fi un „mincinos patologic”, care ar fi „păcălit-o să intre într-o relație adulteră, pretinzând că nu este într-o relație”.
FKA Twigs a răspuns imediat la acuzațiile făcute de Sia, arătându-și susținerea. Aceasta a repostat mesajul scris de Sia, însoțit de un mesaj de încurajare:
„Îmi pare rău, Sia, mesajul tău întărește motivele pentru care a trebuit să vorbesc public despre experiența mea. Trebuie să ne susținem una pe cealaltă.”
Apoi, Twigs a mai postat un mesaj destinat Siei: „Te iubesc, Sia, ești o inspirație, și mulțumesc tuturor pentru dragoste și solidaritate.”
Nu e prima oară când Shia LaBeouf este acuzat de diverse comportamente toxice, chiar ilegale. Acesta a fost acuzat în repetate rânduri de plagiat pentru felurite proiecte. A fost arestat pentru tulburarea liniștii publice sub influența alcoolului și a fost implicat în altercații violente, care au fost filmate, cu fosta sa parteneră, Mia Goth.
Acum, Shia LaBeouf e acuzat de agresiuni, după ce FKA Twigs a vorbit despre faptul că a avut nevoie de ajutorul unui psiholog pentru a ieși din relație. Actorul a făcut declarații în acest sens.
„Nu am scuze pentru alcoolismul și agresiunile mele, pot doar să le raționalizez. Am fost abuziv cu mine și cu cei din jur ani de zile. Am o istorie în acest sens, rănindu-i pe cei mai apropiați. Îmi este rușine de această istorie și îmi pare rău că am rănit oameni. Nu mai pot spune nimic altceva.”