Modifica setarile cookie
Homepage  / Advertorial

She's Next: femeile antreprenor pot câștiga sesiuni de mentorat, coaching și granturi de 10.000 euro

de Redactia Tvmania

Un studiu recent realizat de Ipsos arată că pentru mai mult de jumătate dintre femeile antreprenor din România birocrația a reprezentat un obstacol la începerea afacerii lor. Totodată, peste jumătate dintre femeile care dețin o afacere se confruntă cu condiţii dificile de piaţă și lipsa resurselor non-financiare, care le împiedică dezvoltarea businessului. Mai mult, 4 din 10 antreprenoare întâmpină uneori dificultăți în menținerea unui echilibru între muncă și viața personală.

Bazându-se pe experiența de succes a programului de granturi și mentorat Visa She’s Next desfășurat în alte țări, Visa și ING Bank România sprijină nevoile antreprenoarelor printr-o serie de sesiuni de mentorat personalizate care le oferă acces la informații practice din partea unor alte femei lider, precum și la resurse educaționale valoroase pentru a-și duce afacerea la nivelul următor. Ioana Hasan (cofondator SmartBill), Alina Donici (cofondator Artesana) și Oana Craioveanu (cofondator Impact Hub Bucharest) se numără printre mentorii care vor ghida participantele în această călătorie de dezvoltare profesională. Totodată, acestea vor beneficia de accesul la o comunitate de femei antreprenor, cu obiective, interese si provocări comune.

Cererile de înscriere în program pot fi depuse în perioada 16 aprilie – 25 mai aici. Singurele condiții pentru antreprenoarele care doresc sa se înscrie în programul desfasurat la nivel national sunt să aibă un business deja înființat și să dețină o pondere de cel puțin 51% în structura de acționariat.

”Din studiul pe care l-am realizat anul trecut împreună cu Impact Hub Bucharest și Bravva Angels, a reieșit că femeile sunt acționare în 47% dintre companiile active cu cifra de afaceri de peste 10,000 lei, iar 1 din 4 companii este deținută 100% de către femei. Datele au mai relevat că firmele cu acționariat 100% feminin generează, în medie, profit mai mare, însă au o cifră de afaceri semnificativ mai mică decât cele cu acționariat exclusiv masculin. Aceste concluzii ne-au motivat să lansăm un program special dedicat femeilor antreprenor. Știm că au obiective ambițioase și o viziune pe termen lung, că sunt perfecționiste și, poate, uneori, prea precaute. Suntem aici să le ghidăm să treacă peste obstacolele întâlnite și să valorifice viitoarele oportunități de afaceri cu încredere, alături de partenerii noștri Visa și Impact Hub Bucharest.”, a spus Luana Sorescu, Head of Clients în cadrul diviziei Business Banking, ING Bank România.

Află cum poți aplica

Programul Visa She’s Next, implementat de Impact Hub Bucharest, se adresează afacerilor în care capitalul social este deținut majoritar de femei sau a căror activitate este condusă de femei antreprenor, în cazul întreprinderilor individuale. Pentru înscrierea în program și în concursul de granturi, femeile antreprenor trebuie să trimită povestea  businessului lor, să spună ce le-a inspirat să înceapă o afacere, precum și să evidențieze provocările cu care se confruntă în activitatea de zi cu zi. În plus, în ultima etapă a programului, semifinalistele vor putea să prezinte o idee de utilizare a grantului pentru dezvoltarea afacerii lor.

Un juriu dedicat va selecta 10 finaliste care vor beneficia de sesiuni de mentorat și coaching pe parcursul unei perioade de șase luni, care să le ajute în dezvoltarea afacerii, iar trei dintre acestea vor avea șansa de a câștiga unul dintre cele trei granturi în valoare de 10.000 de euro fiecare. Formularele de înscriere pot fi trimise până la data de 25 mai, iar câștigătoarele vor fi alese în urma unui pitch organizat în luna noiembrie a acestui an.

Date despre antreprenoriatul feminin, potrivit studiului Visa Consulting & Analytics și ING Bank România:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te