Shannen Doherty s-a stins din viață, la doar 53 de ani, în urma unui cancer agresiv. Iată ce spunea actrița cu doar câteva săptămâni înainte de a se stinge. Shannen le împărtășea fanilor o veste tristă și vorbea despre sentimentele care o copleșeau.
de Cristina Țapu,
Shannen Doherty s-a stins din viață, la doar 53 de ani, în urma unui cancer agresiv. Iată ce spunea actrița cu doar câteva săptămâni înainte de a se stinge. Shannen le împărtășea fanilor o veste tristă și vorbea despre sentimentele care o copleșeau.
Shannen Doherty, cunoscută pentru rolul său în „Beverly Hills 90210”, a trăit o mare îngrijorare înainte de a începe din nou chimioterapia, la doar trei săptămâni înainte de a înceta din viață la vârsta de 53 de ani. Diagnosticată cu cancer mamar în 2015, actrița a vorbit despre tratamentul său într-un videoclip postat pe Instagram pe 24 iunie.
„Ideea să trec din nou prin asta m-a devastat”, mai recunoștea ea, adăugând: „M-a devastat în sensul că da, știam că am stadiul 4 și da, știam că este foarte grav, dar când trebuie să mergi la spital și trebuie să fii anesteziată ca să ți se pună un port cateter devine foarte real într-un mod incredibil de diferit”, a mai spus ea.
De asemenea, actrița din „Charmed” a adăugat că ar putea fi necesar să ajusteze planulrile în funcție de cum va răspunde la chimioterapie în următoarele trei luni. Din nefericire, organismul lui Shannen a fost mult prea slăbit pentru a mai lupta cu boala, iar actrița a murit pe 13 iulie 2024, la doar 53 de ani.
„Nu este ceva ce pot să prevăd. Nici medicii mei nu pot face asta. Este înfricoșător. Este ca un semnal de alarmă major”, concluziona aceasta, pe pagina contului personal de Instagram, în urmă cu doar trei săptămâni.
După ce a dezvăluit în 2019 că a fost diagnosticată cu cancer la sân în stadiul 4, Shannen Doherty anunța anul trecur că boala se extinsese și la nivelul oaselor. Această știre tulburătoare a venit la doar câteva luni după ce actrița le-a comunicat fanilor că boala s-a răspândit și la nivelul creierului. Cu toate acestea, Shannen nu se temea de moarte și era determinată să profite din plin de fiecare zi pe care o mai avea de trăit.
„Nu mi-e frică de moarte pentru că știu unde merg, oamenii pe care o să-i văd….Nu vreau să mor. Asta-i diferența. Nu mi-e teamă de moarte, doar că nu vreau să mor… niciodată. Pentru că nu am terminat cu viața. Nu am terminat de iubit. Nu am terminat de creat. Nu am terminat cu speranța de a schimba lucrurile în bine. Pur și simplu nu am terminat încă”, a mărturisit actrița din „BH 90210”, declara actrița, anul trecut în luna decembrie, conform People.
Sursă foto: Hepta – Captură video instagram