Homepage  / Ultimul număr

Sfidând legea gravitației

Sfidând legea gravitației

de Redactia Tvmania

Turnul inclinat din Pisa a pierdut locul pe care-l detinea in Cartea Recordurilor, dar turistii continua sa viziteze orasul italian pentru a se fotografia cu faimoasa cladire.

Cand si-au dat seama ca Turnul pe care-l ridicau a inceput sa se incline, constructorii din Pisa nu aveau de unde sa stie ca acest aparent dezastru va pune orasul italian pe harta turismului. Lucrarile au inceput in 1173 si s-au intins pe o perioada de 177 ani, impartita in trei etape majore. Turnul trebuia sa gazduiasca clopotele catedralei din Piata Miracolelor si, desi a fost proiectat sa stea vertical, a inceput sa se incline la numai cinci ani de la inceperea constructiei. Proiectantii nu s-au dat batuti si au incercat sa compenseze, construind ultimele etaje mai inalte pe partea inclinata a edificiului. Dupa ce a fost finalizata, in secolul al XIV-lea, cladirea a inceput sa fie privita drept o minune arhitecturala si sa atraga din ce in ce mai multi vizitatori, in special datorita problemei care se agrava o data cu trecerea timpului.

In contradictie cu idealurile fasciste
Initial, s-a crezut ca Turnul se inclina din cauza unei erori de proiectare, ipoteza desfiintata de noile descoperiri, potrivit carora solul constituit din apa si nisip sedimentat este de vina. Insusi dictatorul Benito Mussolini a incercat sa rezolve problema, deoarece considera ca Turnul nu corespundea idealurilor fasciste. In 1934, inginerii sai au injectat 200 de tone de beton in fundatie, reusind doar sa incline cladirea cu cativa centimentri spre sud. Guvernul italian a cerut in mod public sugestii pentru a salva cladirea de la o inevitabila prabusire in 1964, insa lucrarile care au urmat doar au inrautatit situatia. In cele din urma, inginerii italieni au inceput un amplu si migalos proces de extragere a pamantului de sub partea din nord a edificiului, efectele pozitive fiind vizibile dupa doar cateva luni. Dupa ce indreptat turnul cu 48 de centimentri, constructorii au dat asigurari ca Turnul va sta in picioare pentru inca 200 de ani, iar guvernului italian a permis din nou accesul publicului in 2001.

de Cristian Horga

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton