Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Chefi la cutite_1

Sezonul special „Chefi la cuțite” ajunge marți la final. Campion al trofeelor, Chef Bontea nu are nicio echipă în finala aceasta

17 June 2019

Mâine searã, de la 20:00, la Antena 1, sezonul special Chefi la cuţite, dedicat familiilor îşi va desemna câştigãtorul. Vedete, foști concurenți, juniori pasionați de gătit sau oameni în vârstă cu experiență în bucătărie, toți şi-au încercat norocul în etapa audițiilor, însã doar trei familii formate din câte 4 membri au avut ocazia sã ajungã în marea finalã şi sã îşi dispute trofeul şi premiul de 10.000 de euro. Marea finalã va puncta şi o premierã absolutã în ceea ce îl priveşte pe chef Sorin Bontea: campion al trofeelor câştigate pânã acum, chef Bontea nu are nicio echipã în finala de disearã.

Primul battle al sezonului special Chefi la cuţite a strãlucit în culoarea roşie, echipa lui chef Scãrlãtescu, familia Binh, fiind prima echipã care s-a calificat în finalã. Fericirea pe care am simţit-o în momentul respectiv a fost una de finală, zici că am câştigat sezonul. Andrei, cel mic, a fost sufletul echipei, s-a implicat foarte, foarte mult. Sper ca în finală să îi mai iau în braţe din nou, cu acelaşi motiv- victoria', a spus juratul echipei roşii, mândru.

Cea de-a doua confruntare pe echipe din sezonul special Chefi la cuțite a strălucit în culoarea galben, căci familia Băițoi, bucătarii lui chef Florin Dumitrescu, au reușit să se califice în finala celui mai iubit show culinar. Pe parcursul a trei sesiuni de gătit pline de evenimente neașteptate, Nadejda și soțul său Victor, alături de cei doi copii, Victoria și Valentin, au arătat că au sarea și piperul necesare pentru a participa în lupta finală: 'Ce mi se pare incredibil la această familie este că ei cred în șansa lor. Când pun mâna să facă, chiar fac!', a spus chef Florin despre ei.

Spre supãrarea lui chef Bontea, care va privi de pe margine marea finalã a sezonului special, şi cel de-al treilea battle a stat tot sub culoarea roşie, familia Crudu, coordonatã tot de chef Scãrlãtescu asigurându-şi ultimul loc în finalã. „Urmeazã o echipã senzaţionalã, fantasticã, fabuloasã, cea mai tare echipã cu care aş putea sã lucrez în viaţa asta – familia Crudu!', şi-a prezentat Chef Cãtãlin concurenţii alãturi de care a luptat în ultima zi înainte de marea finalã.

„Finala sezonului cu familii este specialã, iar echipele care intrã în lupta pentru titlu sunt foarte determinate. Deşi atmosfera din platou a fost mai relaxatã, comparativ cu sezoanele anterioare, rãzboiul final pentru premiul de 10.000 Euro va fi aprig. Atât chef Dumitrescu, cât şi chef Scãrlãtescu sunt hotãrâţi sã învingã, motiv pentru care îşi vor instrui taberele sã facã spectacol în farfurie. Cu toate cã este un sezon special, chefii îşi ascut cuţitele de acum, cãci lupta adevãratã va continua în toamnã, în cel mai nou sezon Chefi la cuţite!', a dezlãluit prezentatoarea emisiunii, Gina Pistol.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare