Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale

Sezonul şapte din "Soţii de militari", de mâine, la Diva Universal

de Redactia Tvmania

Brooke Shields, Ashanti, Torrey DeVitto şi Jesse McCartney sunt câteva dintre numele cunoscute care se alătură distribuţiei „Soții de militari” în sezonul 7 (şi ultimul al serialului, n.r.), care va debuta mâine seară, 25 septembrie, la ora 21:00, la Diva Universal. În fiecare miercuri vor fi difuzate câte două episoade.

Al şaptelea sezon al producției „Soţii de militari” aduce noi provocări pentru eroinele serialului, care îşi iau „adio” de la unul dintre personaje.

Chiar din primul episod al noului sezon, Fort Marshall trece prin cliple emoționante și grupul trebuie să își ia “La revedere” de la o persoană dragă. Roxy şi Gloria se împrietenesc cu o tânără soţie de militar, lui Roland i se oferă o şansă uimitoare de a-şi extinde munca de cercetare, dar pentru asta el şi Joan trebuie să ia o decizie dificilă.

Apar personaje noi

Câteva personaje noi se vor alătura distribuţiei, în frunte cu actriţa, compozitoarea şi cântăreaţa laureată cu Grammy Ashanti (din „Resident Evil: Dispariţia”, „John Tucker Must  Die”, „Antrenorul Carter”). Ashanti va debuta în „Soţii de militari” într-un rol permanent, Latasha Montclair, o adevărată forţă a naturii şi o femeie imposibil de dominat, pentru care „ospitalitatea sudistă” nu este doar o expresie, ci un mod de viaţă. Latasha se simte bine ocupându-se zilnic de cei trei copii ai săi, în timp ce soţul ei, Quincy (Joshua Henry, din „Godspell”, „The Scottsboro Boys”) este plecat în misiune în străinătate.

… şi Brooke Shields!

În sezonul 7 o vom putea urmări și pe cunoscuta actriță Brooke Shields. Ea o va intrepreta pe Katherine “Kat” Young, un iscusit colonel al Forțelor Aeriene, căreia îi place să comande! Ea va avea o relație furtunoasă cu Generalul Holden (Brian McNamara) încă de la început. Brooke Shields va debuta în „Soții de militari”, sezonul 7, începând din episodul cu numărul 7, intitulat Brace For Impact, și va apărea în mai multe episoade ale seriei.

Printre artiștii care mai joacă în acest nou sezon se numără și Torrey DeVitto (din „Micuţele mincinoase”, „The Vampire Diaries”), Elle McLemore (din „Majoretele”, „O viaţă minunată pe punte”) şi Jesse McCartney (din „Destine secrete”) – actor nominalizat la premiile Emmy şi Grammy.

Serialul „Army Wives” urmărește luptele, visele și prieteniile unor femei care locuiesc împreună cu soții și familiile lor într-o bază militară. Din distribuție fac parte Catherine Bell, Brian McNamara, Kelli Williams, Wendy Davis, Terry Serpico, Alyssa Diaz and JJ Soria.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te