Recent, celebrul serial „Westworld” și-a oprit pentru scurt timp producția din cauza unei persoane al cărei test Covid-19 a ieșit pozitiv, dar acum filmările au fost reluate.
Recent, celebrul serial „Westworld” și-a oprit pentru scurt timp producția din cauza unei persoane al cărei test Covid-19 a ieșit pozitiv, dar acum filmările au fost reluate.
Premiera sezonului patru al apreciatului serial „Westworld”, creat de Jonathan Nolan și Lisa Joy, este stabilită pentru anul 2022, iar filmările au fost reluate la studiourile Melody Ranch din Newhall, California, acolo unde au fost turnate și sezoanele anterioare.
Acestea oferă decoruri specifice pentru producții western, care au mai fost folosite anterior și pentru realizarea serialului „Deadwood”, difuzat de HBO, și pentru celebrele filme ale lui Quentin Tarantino „Django dezlănțuit” / „Django Unchained” (2012) și „A fost odată la… Hollywood” / „Once Upon a Time in Hollywood” (2019).
Deocamdată nu se cunosc detalii despre acțiunea noului sezon din „Westworld”, dar se zvonește că fanii se vor întâlni de această dată cu Tessa Thompson în rolul clonei lui Charlotte Hale și cu veteranul de război Caleb (Aaron Paul), intrat în poveste în sezonul al treilea (actorul fiind foarte lăudat pentru interpretarea sa). Alături de ei vom revedea figurile consacrate ale serialului, precum Thandie Newton și Jeffrey Wright. Lansat în 2016, serialul „Westworld” a fost premiat până acum cu șapte premii Emmy, iar în anul 2020 a mai primit încă unsprezece nominalizări.
„Westworld” nu este singura producție celebră ale cărei filmări au luat pauză din cauza pandemiei, la aceeași oprire temporară în urma depistării testelor pozitive fiind supuse și serialul „American Horror Story”, aflat acum la sezonul al zecelea, serialul Netflix „Bridgerton” și „House of the Dragon”, mult-așteptatul prequel al faimosului „Urzeala tronurilor”.