Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

HISTORY   Vikingii   Ragnar 1

Sezonul al treilea din „Vikingii” vine la HISTORY

3 December 2015

Serialul „Vikingii' se întoarce pentru a ne spune povestea vieţii şi aventurilor legendare ale acestor războinici şi a ne prezenta un portret al Evului Mediu întunecat – o lume stăpânită de cuceritori şi exploratori – prin ochii societăţii vikinge.

Primul episod al sezonului al treilea al serialului va avea premiera duminică, 10 ianuarie 2016, la orele 22.00.

HISTORY - Vikingii - Ragnar 1

Cu promisiunea unor noi pământuri de la englezi, Ragnar (în imagine, interpretat de Travis Fimmel) îşi conduce oamenii către o soartă nesigură pe ţărmurile din Wessex. Regele Ecbert a făcut multe promisiuni şi rămâne de văzut dacă le va respecta. Dar Ragnar este un rătăcitor fără odihnă şi caută ceva mai mult – ceva pe care-l găseşte în miticul Paris. Se zvoneşte că oraşul e impenetrabil, aşa că Ragnar şi trupa sa de vikingi trebuie să se unească pentru a-i dărâma zidurile şi a intra în istorie. Saga lui Ragnar, Rollo, Lagertha şi Bjorn continuă, alianţele şi prieteniile sunt puse sub semnul îndoielii, credinţa este catehizată şi relaţiile devin tot mai încordate.

Serialul va avea şi un sezon 4, aşteptat anul viitor.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare