Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Castle Rock

Sezonul al doilea al serialului „Castle Rock” va fi un prequel al romanului „Misery”, de Stephen King

21 March 2019

După un prim sezon care a mers foarte bine, serialul „Castle Rock', o adaptare a universului creat de Stephen King, va reveni pe micile ecrane cu al doilea sezon în care Lizzy Caplan și Tim Robbins vor avea rolurile principale, iar povestea va fi inspirată de romanul „Misery'.

Primul zvon despre ce va fi în sezonul al doilea al serialului „Castle Rock' a fost acela că se va inspira din „Shining', dar Hulu tocmai a anunțat că alt roman al lui Stephen King a fost ales pentru a alimenta următoarele 10 episoade. Este vorba despre „Misery'. Astfel, actrița Lizzy Caplan („Masters of Sex') o va interpreta pe Annie Wilkes, tânără, personaj care i-a adus Oscarul lui Kathy Bates în filmul omonim din 1990. Sinopsisului oficial al sezonului al doilea sună astfel: „În orașul Castle Rock, o luptă între două clanuri inamice face ravagii. Când infirmiera Annie Wilkes debarcă, totul ia o turnură neașteptată…'.

Au mai fost anunțați ca făcând parte din distribuția noului sezon: Tim Robbins, care va interpreta un alt personaj din universul King, Reginald „Pop' Merrill, patriarhul unei familii de mafioți prezent în romanul „The Sun Dog', care e bolnav de cancer în stadiu terminal; și Garrett Hedlund în rolul nepotului său, John „Ace' Merrill, care se pregătește să preia afacerile unchiului său după moarte.

În România, primul sezon al serialului „Castle Rock' a putut fi văzut la HBO (și e în continuare disponibil pe HBO GO), iar al doilea îl vom vedea cel mai probabil pe același canal. Premiera nu a fost încă anunțată, dar zvonurile sunt că va fi cândva spre sfârșitul anului 2019.

 

Despre ce este vorba în „Misery'

Pentru cine nu a citit „Misery', de Stephen King, cartea a apărut la Editura Nemira. Conform prezentării de pe site-ul editurii, este vorba despre: „O fioroasă dramă într-un act cu două personaje și un singur decor, în care un celebru autor, îngrijit și torturat cu sadică tandrețe, este prizonierul propriei ficțiuni, iar torționarul este cititorul său cel mai entuziast și devotat…'.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare