Homepage  / Știri

Sezonul 7 din „Anatomia lui Grey”, din seara aceasta la Diva Universal

Sezonul 7 din "Anatomia lui Grey", din seara aceasta la Diva Universal

de Redactia Tvmania

După un final de sezon 6 memorabil, Anatomia lui Grey revine cu o nouă serie, cea de a șaptea, diseară, 13 noiembrie, la ora 21:00, la Diva Universal. În fiecare miercuri vor fi difuzate câte două episoade, de la ora 21:00 și respectiv 22:00.

În sezonul 7, a venit vremea vindecării la Spitalul Seattle Grace şi, pentru echipa de medici de aici, este anul unui nou început: după finalul celui de-al şaselea sezon, când spitalul a fost locul unui atac armat, doctorii încearcă să-şi reia vieţile şi să-şi revină în urma tragediei. Se formează relaţii noi, iar cele vechi sunt puse la încercare. De la succesele din sala de operaţie, la greşelile din dormitor, medicii încearcă să supravieţuiască, ajutându-se reciproc.

Rezidenţii din anul 4 află că postul de rezident-şef este pus la bătaie şi încearcă să găsească metode de a ieşi în evidenţă. April Kepner şi Jackson Avery se mută cu Meredith şi Derek, alăturându-se „găştii”, Alex Karev este, în sfârşit, sigur că vrea să devină medic pediatru, iar Teddy ia o decizie pripită, pentru a ajuta un pacient care are nevoie de o operaţie pe care nu şi-o permite. Cristina – care se căsătoreşte, în sfârşit, cu Owen – pare a fi cea mai afectată de atacul armat, iar drumul ei spre recuperare este unul lung: convinsă că nu mai simte nicio pasiune pentru medicină, îşi dă demisia. Meredith şi Derek colaborează la un studiu clinic despre un posibil leac pentru Alzheimer; când Meredith suspectează că Adele suferă de boala degenerativă care i-a răpit şi ei mama, Richard primeşte greu verdictul medical, dar acceptă oferta celor doi de a o include pe Adele în cazurile studiate. Meredith și Derek încearcă să facă un copil, dar şansele nu sunt în favoarea lor, aşa că iau în considerare adopţia.

Relaţia dintre Callie şi Arizona este plină de probleme în sezonul 7: când Arizona primeşte o bursă şi pleacă în Africa, Callie trece peste despărţire culcându-se cu Mark, apoi – la întoarcerea Arizonei – află că este însărcinată.

Sezonul şapte conţine şi primul episod muzical al serialului, care este strâns legat de Callie: ea şi Arizona au un accident de maşină, viaţa gravidei şi a bebeluşului sunt puse în pericol, iar Mark şi Arizona sunt forţaţi să decidă pe care o vor salva.

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton