Postul american Showtime a confirmat un nou sezon al serialului „Homeland”, al patrulea, scrie entertainment.time.com.
Serialul (care a adunat până în prezent 5 Globuri de Aur şi 2 Premii Emmy) va continua şi anul viitor, graţie audienţelor (seria a treia, difuzată acum în SUA, atrage în medie 6,5 milioane de telespectatori săptămânal, cu 26% mai mult decât sezonul trecut) şi a aprecierii critice de care se bucură.
Producţia americană cu Claire Danes şi Damian Lewis în rolurile principale va fi difuzată şi la Pro TV din 4 noiembrie, de luni până joi, de la 23.05, şi a fost tradusă „Homeland – Reţeaua terorii”.