; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

BREAKING AMISH 3

Sezonul 3 „Amish în lume” începe luni la TLC

16 January 2015

Sunt tineri, sunt Amish şi îşi asumă riscul de a deveni niște proscriși în ochii comunității și ai familiilor lor. Noii protagoniști, care acum își croiesc drum spre Brooklyn, trăiesc fel de fel de momente, în încercarea de a se integra într-o cultură pe care nu o cunosc, dar care li se pare cu atât mai atrăgătoare. Sezonul 3 „Amish în lume' va avea premiera pe TLC, luni, 19 ianuarie, de la ora 21:00.

BREAKING AMISH 3

Printre membrii acestui nou grup se numără Miriam, care are 26 de ani, este din Ohio și a fost alungată de comunitatea Amish pentru lipsa ei de supunere, și Vonda, o tânără de 29 de ani, din Indiana, care s-a dedicat comunității Amish prin credința ei baptistă, însă acum riscă să piardă totul, dacă va pleca. Barbie, o altă tânără de 22 de ani din Kentucky, și-ar dori să încerce să trăiască în Anglia, deși părinții o presează să se așeze la casa ei, în timp ce Bates, un spirit fără griji, simte la cei 21 de ani ai lui că nu i se mai potrivește stilul de viață Amish al familiei și visează să devină actor.

În primele două sezoane ale seriei, TLC a prezentat câte cinci tineri din comunitatea Amish și menonită, care au plecat de lângă familiile lor și s-au mutat în New York, respectiv Los Angeles, pentru a încerca stilul de viață modern.

„Amish în lume' este un program produs de Hot Snakes Media pentru TLC.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare