Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Serkan Çayoğlu și Özge Gürel s-au logodit oficial! Ce tradiție l-a făcut pe viitorul mire să transpire la propriu

de Roxana Mirea,

Özge Gürel (35 de ani) și Serkan Çayoğlu (34 de ani) s-au logodit! Cei doi se iubesc de pe vremea când erau colegi în serialul „Sezonul cireșelor”, iar acum au decis să își unească destinele pentru totdeauana. Serkan o ceruse în căsătorie pe Özge încă de vara trecută, însă acum au organizat și petrecerea de logodnă. Iată ce tradiție l-a făcut pe actor să transpire… la propriu.

Serkan Çayoğlu și Özge Gürel s-au logodit oficial

După o relație de șapte ani, Özge Gürel și Serkan Çayoğlu s-au logodit oficial! Cei doi actori, a căror iubire a început în 2015, la filmările pentru serialul turcesc „Sezonul cireșelor”/„Kiraz Mevsimi”, formează unul dintre cele mai stabile cupluri de celebrități din Turcia.

Acum, Serkan Çayoğlu a mers acasă la Özge Gürel să o ceară în căsătorie de la familia ei. Actorul și-a făcut apariția în pragul casei iubitei lui cu un buchet superb de flori și o cutie cu ciocolată. Desigur, la petrecerea de logodnă, tradiția cu cafeaua l-a făcut pe Serkan să transpire.

Acesta a publicat pe Instagram o imagine în care ține într-o mână ceașca de cafea, iar în cealaltă are un șervețel cu care își șterge fruntea. Alături de el, este și viitoarea lui soție, amândoi având zâmbete largi care le luminează chipurile.

„Cafeaua m-a făcut să transpir”, a scris Serkan Çayoğlu pe Instagram.

Tradiția cafelei este veche în Turcia. Mai exact, mireasa prepară cafeaua atunci când mirele merge să o ceară în căsătorie de la familia ei. Ei bine, aceasta îi prepară viitorului ei soț o cafea sărată. Dacă el refuză să bea, înseamnă că nu este pregătit să facă orice pentru aleasa lui de-a lungul căsniciei. În schimb, dacă alege să bea din cafeaua sărată pregătită de viitoarea lui soție, gestul este perceput ca o dovadă de iubire, însemnând că el este în stare să facă orice pentru soția lui.

Când se căsătoresc Özge Gürel și Serkan Çayoğlu

Özge Gürel și Serkan Çayoğlu urmează să se căsătorească anul acesta, anunță presa turcă. Fericitul eveniment va avea loc în luna septembrie, la Veneția sau în Sudul Italiei, încă nu s-au decis, iar alături le vor fi doar 50 de invitați.

După nuntă cei doi își vor petrece luna de miere tot în Italia, iar la întoarcerea în Turcia vor mai da o petrecere și pentru prietenii care nu le vor putea fi alături.

Ei nu au ales întâmplător Italia pentru a-și uni destinele. Este țara lor suflet, în care serialul “Sezonul cireșelor” (la filmările căruia s-au cunoscut) a avut mare succes.

Özge și Serkan s-au îndrăgostit în urmă cu 7 ani, pe când filmau pentru comedia romantică “Sezonul cireșelor” (“Kiraz Mevsimi”, 2014-2015), care a fost difuzată și pe micile noastre ecrane, iar vara trecută s-au logodit în timpul unei vacanțe în America.

Citește și:

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te