Modifica setarile cookie
Homepage  / Nu rata!

„Cine m-a bântuit” și „Copii ucigași” se întorc pe Crime + Investigation

de Redactia Tvmania

Crime + Investigation™ (CI) va difuza în luna februarie noi sezoane ale celor mai apreciate serii de pe postul de investigații: „Cine m-a bântuit” și „Copii ucigași”.

Începând cu 18 februarie, serile de miercuri de pe Crime + Investigation™ vor deveni paranormale, odată cu premiera celui de-al patrulea sezon „Cine m-a bântuit”, la orele 23:00. Episoadele vor prezenta experiențele stranii ale unor celebrități care vor încerca, împreună cu un medium, să rezolve cazurile misterioase.

În acest nou sezon, printre celebritățile ce își vor împărtăși experiențele paranormale se vor număra Vanessa Williams, Vince Neil, Jesse Metcalfe și Tom Green.

De asemenea, începând cu 23 februarie, în fiecare zi de luni, la 23:00, vor fi difuzate episoade dintr-un nou sezon al serialului „Copii ucigași”. Al treilea sezon va oferi o analiză în profunzime a copiilor care ajung să ucidă, încercând să descopere ce i-a împins să comită infracțiuni și, uneori, chiar crime. De la crime rasiale și inițieri în bande, la uciderea membrilor familiei sau ceremonii oculte, fiecare caz din serial dezvăluie diferite motive și metode ale minorilor ucigași.

Fiecare caz va fi construit cu ajutorul martorilor oculari, al învestigațiilor psihologice și al reproduceri, care vor oferi o călătorie detaliată și în același timp terifiantă în viețile copiilor care ajuns să facă niște acte de neimaginat.

Crime + Investigation deschide uşile laboratoarelor de criminalistică, ale sălilor de judecată şi arhivele poliţiei, descoperind adevărul din spatele celor mai scandaloase crime. Televiziunea CI este disponibilă la UPC şi Romtelecom.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te