Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale turceşti

Kanal D aduce sezonul 2 din „Prizoniera destinului”, cu Demet Ozdemir. Când se termină „Doctorul minune”

de Ioana Maria,

Serialul turcesc “Prizoniera destinului” revine în casele telespectatorilor cu noi episoade, din 8 decembrie, de la ora 20:00, la Kanal D.

“Prizoniera destinului”, îndrăgita producție turcească inspirată din fapte reale, revine în casele românilor cu noi episode pline de emoție și suspans, începând din 8 decembrie, de la ora 20:00, la Kanal D, după ce serialul “Doctorul minune” va fi ajuns la final.

Povestea tulburătoare de viață a frumoasei Zeynep (Demet Özdemir), copila născută într-o familie plină de lipsuri, merge mai departe. Telespectatorii s-au atașat de această tânără care a trecut printr-o serie de încercări.

Crescută de Nermin (Senan Kara), mama adoptivă, și ajunsă la maturitate, Zeynep l-a cunoscut pe Mehdi (İbrahim Çelikkol), alături de care și-a întemeiat o familie.  Deși părea că drumul lor va fi unul lin, viața avea să supună tânăra familie la tot felul de încercări.

Zeynep și Mehdi au ajuns să divorțeze și o serie de evenimente tragice le marchează, în continuare, destinele.

După ce a depășit cu bine o situație limita, care i-a pus viața în pericol de moarte, Mehdi s-a întors după gratii, acuzat fiind că a înjunghiat un coleg de celulă.

În acest timp, Bariș, tânărul avocat care s-a îndrăgostit de Zeynep, speră că relația cu frumoasă față treacă la alt nivel. La fel speră și Nermin, mama adoptivă a frumoasei fete, care vede în chipeșul avocat bărbatul potrivit pentru fiica ei.

Telespectatorii îl vor regăși pe Mehdi într-un moment cheie al vieții lui. Acesta se prezintă în sala de judecată, în fața instanței, urmând să-și primească sentința. Zeynep, care încă se simte aproape de familia Karaca, face tot posibilul să-i ajute, să le fie aproape, cu toate că Bariș, dacă ar afla asta, ar reacționa vehement față de frumoasa față. Tânăra urmează să facă o neașteptată, menită să schimbe destinul lui Mehdi, dar și pe cel al întregii familii Karaca.

Schimbări în distribuția serialului „Prizoniera destinului”

Sezonul 2 al îndrăgitei producții „Prizoniera destinului”, cu Demet Özdemir (28 de ani) și İbrahim Çelikkol (38 de ani) în rolurile principale, continuă cu răsturnări spectaculoase de situație în Turcia, dar și cu schimbări în distribuție.

Fanii au reacționat imediat în fața imaginilor, unii exprimându-și dezamăgirea apropo de felul cum scenariștii l-au transformat de-a lungul episoadelor pe Mehdi, din tipul bun de la început, într-un personaj negativ, care ajunge să-și răscumpere păcatele salvând-o pe Zeynep. Nici alegerile acesteia din urmă nu au scăpat în trecut de critici din partea telespectatorilor exasperați de deciziile fetei, însă cel puțin la ea producătorii nu pot renunța!

Serialul aduce schimbări spectaculoase în povestea despre destinul lui Zeynep – rol interpretat de Demet Özdemir, în primul său rol major dramatic, după ce a avut succes în comedii romantice. Și când spunem spectaculoase, ne referim la faptul că iese de tot din serial İbrahim Çelikkol, adică actorul principal, interpretul lui Mehdi!

Când se termină „Doctorul minune”

După ce serialul “Doctorul minune” ajunge la final, pe 7 decembrie, “Prizoniera destinului” va putea fi urmărit, începând din 8 decembrie, de luni până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D.

Citește și

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te