Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

La un pas de fericire   Ipek   Ozgur   Esin

„La un pas de fericire”, noul serial turcesc de la Kanal D

7 February 2012

Din 8 februarie, în fiecare zi luni până vineri, ora 15.15, Kanal D a programat „La un pas de fericire'. Noul serial turcesc spune povestea impresionantă a unei mame care, deși  își crește singură fata, face totul pentru ca visul fiicei de a fi o mare actriță să devină realitate.

Serialul debutează cu povestea lui Ipek (interpretată de Ozge Ozpirinçci, foto stânga), o fată de 17 ani care locuiește cu mama ei, Melek (rol interpretat de Humeyra), în provincia Balikesir, Turcia. Ipek a crescut cu mama ei, după ce tatăl a murit când ea avea numai trei ani. Mama ei a fost nevoită să renunțe la toate visele ei pentru ca Ipek să nu ducă lipsă de nimic.

Croitoreasă în Balikesir, Melek agonisește cu greu banii câștigați dorindu-și ca fiica ei să poată urma Facultatea de Asistență Medicală. Dorința aceasta este mai mult a mamei decât a fiicei, iar pentru comunitatea în care trăiesc nu este nimic neobișnuit în faptul că părinții hotărăsc în locul copiilor lor.

Ipek, la fel ca mulți adolescenți din Balikesir, nu iese din cuvântul mamei și este foarte atașată de aceasta, astfel că tot ce face, mama ei știe. Ipek își dorește să devină o mare actriță, dar mama ei nici nu vrea să audă de acest lucru.

Cu toate că Ipek își idolatrizează mama, ea nu renunță la visul ei și, cu ajutorul unei prietene, fuge în Istanbul și susține examenul de admitere la Facultatea de Teatru. Cu farmecul pe care îl are, Ipek îi va cuceri pe Baris (interpretat de Alper Saldiran), student la Teatru, și pe profesorul Erkan (interpretat de Serkan Altunorak), care vor avea roluri-cheie în viața tinerei.

Întoarsă în Balikesir, Ipek primește invitația de a interpreta un rol pe scena teatrului local. Melek este copleșită de talentul fetiței ei și visul lui Ipek devine și visul mamei.

Nu ratați o poveste impresionantă în noul serial La un pas de fericire', din 8 februarie, în fiecare zi, de luni până vineri, ora 15.15, la Kanal D.

la-un-pas-de-fericire-1

Picture 1 of 4

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare