Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale turceşti

Serialul turcesc „Asi - Impotriva destinului” revine la TV. Ce mai face acum Tuba Büyüküstün

de Ruxandra Dinca,

Serialul turcesc de mare succes „Asi – Împotriva destinului”, cu Tuba Büyüküstün, revine în curând la TV. Iată cine îl va difuza și care va fi programul de difuzare.

După finalul de la „Puterea destinului”, din 27 mai, Happy Channel transmite din 28 mai alt serial turcesc clasic, de mare succes la vremea lui: „Asi – Împotriva destinului”, cu Tuba Büyüküstün în rolul titular.

Sunt șanse mari ca fanii serialelor turcești de la noi să-și aducă aminte și chiar să fi văzut deja producția „Asi – Împotriva destinului”, cu Tuba Büyüküstün și Murat Yildirim protagoniști. Lansat în 2007 în Turcia, serialul s-a bucurat de mare succes pe plan local, având două sezoane și 71 de episoade originale (s-a terminat la ei în 2009). La noi, serialul a fost difuzat de Kanal D.

Din 28 mai 2023, „Asi – Împotriva destinului” înlocuiește la Happy Channel „Puterea destinului” și va fi difuzat sâmbăta și duminica, de la ora 20.00. În plus, serialul va fi disponibil și pe Antenaplay.

În „Asi – Împotriva destinului” (în original „Asi”), Demir (Murat Yildirim), om de afaceri de succes, revine după ani de zile în orașul său natal, Antakya, și vrea să investească în zonă. În circumstanțe dramatice, ajunge să o cunoască pe Asi (Tuba Büyüküstün, prima dată în postură de protagonistă), o tânără energică, încăpățânată și foarte frumoasă, care se ocupă împreună cu tatăl ei de pământurile familiei.

Demir și Asi se simt atrași unul de celălalt, însă o tragedie din trecut, plus intrigile celor apropiați fac aproape imposibilă relația lor. Din distribuție fac parte și Çetin Tekindor („Intrusul”), Selma Ergeç („Suleyman Magnificul”) și Cemal Hünal („Infidelul”).

Tuba s-a mutat în Franța

Astăzi, Tuba Büyüküstün este una dintre cele mai apreciate actrițe ale generației sale în țara natală. În ultimii ani, ca mulți alți actori celebri ai Turciei, a trecut de la proiectele pentru televiziune la cele pentru platformele digitale: după ce a preluat de la Neslihan Atagül rolul principal din „Fiica ambasadorului”, în 2021, s-a mutat la Netflix, unde o putem vedea în serialele „Ascensiunea imperiilor: Otomanii” și „Un alt sine”.

Momentan, actrița de 40 de ani nu e implicată oficial într-un proiect anume. În aprilie, presa din Turcia dădea pe surse că Tuba este în faza în care primește propuneri și citește scenarii, dar că nu a decis încă nimic.

Potrivit acelorași surse, actrița va filma din august până în noiembrie sezoanele doi și trei din serialul „Un alt sine”, așteptate anul viitor la Netflix.

Pe plan personal, Tuba este singură: s-a despărțit în 2020, după trei ani de relație, de regizorul Umut Evirgen (cuplat de curând cu altă actriță celebră, Ayça Ayșin Turan) și de atunci nu și-a mai asumat altă relație. În plus, petrece multă vreme la Paris, unde studiază gemenele ei de 11 ani, Toprak și Maya.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te