Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale americane

Serialul „Toate viețuitoarele, mari și mici” (Epic Drama) va avea și sezonul al doilea

de Redactia Tvmania

Actorii din serialul „Toate viețuitoarele, mari și mici” (al cărui prim sezon a fost difuzat la noi de Epic Drama din 1 noiembrie 2020) sunt entuziasmați că încep filmările celui de-al doilea sezon, scrie britishperioddramas.com. 

 

Primul sezon al serialului urmărea întâmplările prin care trecea un tânăr veterinar, James Herriot (Nicholas Ralph), proaspăt absolvent al Colegiului de Medicină Veterinară din Glasgow, începând de la sosirea sa în Dales, Yorkshire, localitatea în care primise primul său post, în 1930. Lupta cu prejudecățile localnicilor, care alungaseră deja câțiva predecesori ai tânărului medic, oamenii întâlniți acolo, devotamentul față de munca sa, dar și întâlnirea predestinată cu Helen Alderson (Rachel Shenton), o frumoasă fiică de fermier, erau doar câteva dintre încercările prin care trecea tânărul în primul sezon. 

 

Inspirat de celebra serie de cărți scrise de chirurgul veterinar Alf Wight sub pseudonimul James Herriot, serialul, care s-a bucurat de un succes extraordinar anul trecut, în Marea Britanie, a ajuns acum la filmarea sezonului al doilea. Filmările pentru cele șase noi episoade ale sezonului doi și încă un episod special de Crăciun vor începe foarte curând în Yorkshire, informează site-ul britishperioddramas.com. Actorii, care au comunicat între timp doar pe zoom, s-au declarat foarte încântați să se reîntâlnească pentru încă un sezon. 

 

Anna Madeley, interpreta domnișoarei Audrey Hall din serial, a comentat:

„Va fi atât de frumos să-i revăd pe toți colegii! Una dintre bucuriile meseriei de actor sunt prieteniile legate pe platouri, iar la filmările pentru acest serial ne-am apropiat toți cu adevărat. Nick (Nicholas Ralph, interpretul tânărului doctor Herriot – n.n.) și Callum (Callum Woodhouse, interpretul fratelui mai mic și distrat al doctorului Siegfried, șeful clinicii veterinare – n.n.) sunt ca niște frați pe platou, ceea ce este amuzant și adorabil”, a spus actrița. „Va fi minunat să ne întoarcem în Dales, care arată minunat în această perioadă a anului, iar lucrul cu Brian Percival mă încântă, pentru că e un regizor genial și înțelept”, a mai povestit aceasta. 

La rândul său, Nicholas Ralph, interpretul tânărului doctor Herriot, a spus:

„Am auzit că o mulțime de membri ai distribuției se întorc și va fi o bucurie să-i revăd, fiindcă suntem o echipă grozavă. Din cauza contextului, nu ne-am văzut de când am terminat filmările la primul sezon, așa că va fi extraordinar să ne întoarcem în Dales pentru sezonul al doilea”. Rachel Shenton, interpreta lui Helen Alderson, a adăugat: „Să fiu iar în acel aer minunat și proaspăt din Dales, în mijlocul animalelor… doar gândul mă umple de bucurie. Suntem norocoși că vom avea încă un sezon”. 

Al doilea sezon al serialului „Toate viețuitoarele, mari și mici” va avea, probabil, premiera în Marea Britanie în această toamnă, la Channel 5, iar în Statele Unite la postul PBS, la începutul anului 2022. 

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te