; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

The Blacklist

Serialul „The Blacklist”/„Lista neagră” pierde unul dintre actorii principali din distribuție

22 June 2021

Atenție, spoilere! Producția care se vede la noi la AXN și pe Netflix le-a pregătit fanilor încă o răsturnare de situație, destul de dură de data aceasta: Megan Boone, actrița care o interpretează pe Elizabeth Keen încă de la lansare, din 2013, va ieși din poveste la sfârșitul sezonului curent, al optulea.

 

În ianuarie, NBC a anunțat că îndrăgitul serial „The Blacklist' – „Lista neagră' la noi, se vede la AXN și e disponibil și pe Netflix – va continua cu încă un sezon, al nouălea, de la toamnă, însă noile episoade vor aduce o schimbare majoră, neașteptată: actrița Megan Boone, adică interpreta personajului principal feminin, Elizabeth Keen, încă de la premiera din 2013, va ieși din proiect.

Ieșirea actriței principale din „The Blacklist', scrie Deadline, urma să se întâmple oricum, cu ambele părți, producători și actriță, ajungând la un acord cu mult înainte ca NBC să decidă să continue serialul cu sezonul 9 (asta s-a întâmplat în ianuarie). Mai mult, scrie sursa citată, Megan Boone e deja ocupată cu pregătirea următorului pas profesional în carieră.

De asemenea, faptul că decizia a fost luată de mult înseamnă că scenariștii au avut timp suficient să pregătească ieșirea personajului Liz Keen din poveste într-un mod satisfăcător pentru toată lumea.

Sezonul 8 din „The Blacklist' a transformat-o pe Liz Keen, care la începutul poveștii era un agent FBI novice și idealist, într-o infractoare fugară, care și-a acceptat partea întunecată și al cărei țel este acum, după evenimentele din acest sezon, eliminarea fostului ei mentor, Raymond „Red' Reddington (excelentul James Spader). Complicata relație dintre Red și Liz se va termina în ultimele 2 episoade ale sezonului 8, intitulate „Nachalo' și „Konets', adică „Început' și „Sfârșit' în rusă. Ultimul episod al sezonului 8 e programat în SUA pe 23 iunie.

Despre aceste ultime 2 episoade din sezonul 8, creatorul serialului, Jon Bokenkamp, a declarat pentru Entertainment Weekly:

„E foarte greu, după 8 ani, să mai găsești lucruri noi de spus, dar cred că aceste două episoade vor conține unele dintre cele mai mari surprinze pe care le-am pus la cale în ultimii opt ani'.

După ieșirea din serial a lui Megan Boone, James Spader (Raymond „Red' Reddington), Diego Klattenhoff (adică Donald Ressler) și Harry Lennix (adică Harold Cooper) devin singurii actori din distribuție care au rămas în „The Blacklist' încă de la început, de la premiera din septembrie 2013.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare